Israelul și SUA vor dezvolta noul sistem Arrow-4 pentru a combate amenințarea Iranului

Darius Muresan |
Data publicării:

Israelul a anunţat că dezvoltă un nou sistem antirachetă, Arrow-4, în colaborare cu Statele Unite, ca parte a sistemului defensiv multistrat construit pentru a contracara ameninţarea iraniană, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Interceptoarele israeliene Arrow-2 şi Arrow-3 sunt deja operaţionale în cadrul unui sistem defensiv multistrat destinat să distrugă rachete inamice în atmosferă şi în spaţiul extraterestru.

'Dezvoltarea Arrow-4 împreună cu partenerii noştri americani va avea ca rezultat un salt tehnologic şi operaţional, pregătindu-ne pentru câmpul de luptă al viitorului şi pentru ameninţările în evoluţie din Orientul Mijlociu şi dincolo de acesta', a afirmat ministrul apărării, Benny Gantz, într-un comunicat.

Ministerul Apărării precizează că principalul contractant pentru Arrow-4 va fi compania Israel Aerospace Industries, iar din proiect mai fac parte Boeing şi Elbit Systems (din Israel).

Liderii israelieni au descris programul balistic al Iranului drept o ameninţare pentru Israel şi pentru lume. În schimb, Republica islamică afirmă că acest program este defensiv şi cu rol de descurajare a atacurilor.

Sistemul de apărare aeriană a Israelului este format din sistemele Arrow, David's Sling şi Iron Dome. 

Arrow-2 şi un sistem de generaţie mai nouă, Arrow-3, servesc ca vârf al unui scut israelian integrat, construit cu sprijinul Statelor Unite pentru a rezista la diverse potenţiale atacuri cu rachete. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel