Iranul l-a executat pe bărbatul care a ajutat SUA să-l localizeze pe generalul Soleimani

S.I. Catalin |
Data publicării:

Iranul a executat luni un bărbat declarat vinovat de spionarea forţelor armate iraniene în favoarea SUA şi Israelului, în mod concret pentru că le-a ajutat să-l localizeze pe general iranian Qassem Soleimani ucis într-un atac cu dronă, a anunţat justiţia iraniană, informează AFP.

,,Condamnarea lui Mahmoud Moussavi Majd pentru spionaj a fost executată luni dimineaţa, pentru ca acest caz al trădării lui faţă de ţara sa să fie închis pentru totdeauna", a informat site-ul oficial al justiţiei iraniene, Mizan Online.

Moussavi Majd a fost acuzat de furnizarea de informaţii SUA şi Israelului asupra deplasărilor generalului Qasem Soleimani, ucis la începutul lui ianuarie într-un atac cu dronă american la Bagdad.

Arhitect al strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, puternicul general Soleimani, comandantul Forţei Quds pentru operaţiuni externe a Gardienilor Rezoluţiei, a fost ucis pe 3 ianuarie, într-un atac aerian american în faţa aeroportului internaţional din Bagdad, alături de locotenentul său din Irak, Abou Mehdi al-Mouhandis, liderul paramilitarilor pro-Iran din această ţară.

Pentru a justifica ordinul de a-l ucide, preşedintele american Donald Trump a dat asigurări după decesul lui că Soleimani, pe care el l-a calificat drept "teroristul numărul 1" în lume, pregătea atacuri "iminente" împotriva unor diplomaţi şi militari americani.

Drept ripostă la uciderea lui Soleimani, Iranul a lansat rachete împotriva unor baze irakiene ce găzduiau soldaţi americani, provocând importante pagube materiale, dar nu şi victime, potrivit Washingtonului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel