Incident militar între SUA și China? Washingtonul reacționează după ce China a anunțat că Armata sa a gonit un distrugător american

uss-john-s--mccain_78213400
Distrugătorul USS John S. McCain. Sursă foto: USS John S. McCain - Facebook
China susține că în urmă cu câteva zile Armata de Eliberare a Poporului a gonit din Marea Chinei de Sud distrugătorul american USS John S. McCain.

Chinezii susțin că incidentul a avut loc în apropierea insulelor Spratly. China a militarizat masiv insulele din Marea Chinei de Sud, în special insulele Spratly și Paracel. China revendică aproape în totalitate Marea Chinei de Sud, cu toate că în ceea ce privește insulele Spratly, un tribunal internațional a dat un verdict în favoarea filipinezilor.

În acest context, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre China și SUA, US Navy patrulează frecvent în apropierea arhipelagului Paracel şi a Insulelor Spratly, aflate mai la sud, pentru a afirma libertatea de navigaţie în apele internaţionale.

Astfel, publicația chineză Global Times, citând un purtător de cuvânt al Armatei chineze, precizează că USS John S. McCain a pătruns în apele teritoriale ale Chinei. Marina chineză și Forțele Aeriene ar fi reacționat cu promptitudine. În urma incidentului, distrugătorul american ar fi fost „pus pe fugă” de către chinezi. 

Sursa citată acuză SUA că a perturbat grav „suveranitatea și securitatea Chinei”, americanii „perturbând grav stabilitatea” în Marea Chinei de Sud.

SUA reacționează după dezinformările Chinei. Nicio navă de război a US Navy nu a fost gonită de Armata chineză

Ca urmare a celor transmise de Beijing, SUA au reacționat și au denunțat un fake news care face parte dintr-o campanie mai amplă de dezinformare, campanie coordonată de partea chineză.

Publicația Military.com îl citează pe Joe Keiley, purtător de cuvânt în cadrul US Navy, care precizează că „informațiile părții chineze cu privire la acest incident sunt false”. „Distrugătorul USS John S. McCain nu a fost gonit din apele teritoriale ale niciunei națiuni”, transmite Marina americană.

Oficialul american mai spune că dezinformarea părții chineze face parte dintr-un șir lung de astfel de practici și are ca scot discreditarea operațiunilor legale ale US Navy în regiune.

CITEȘTE ȘI: China își încordează mușchii. Portavionul Shandong a traversat Strâmtoarea Taiwan, la o zi după ce Beijingul a arătat cu degetul spre SUA

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close