Fregatele Poloniei vs. corvetele României. Polonezii avansează în următoarea etapă, noi am pierdut inclusiv calendarul programului

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Concept Arrowhead 140, sursă foto: Royal Navy
Concept Arrowhead 140, sursă foto: Royal Navy

Polonia are pe rol un program mult mai complex decât „Corveta multifuncțională” a României, program care tocmai a trecut în următoarea fază.

E vorba despre programul Miecznik, în cadrul căruia industria poloneză va construi alături de un gigant internațional trei fregate pentru Forțele Navale Poloneze.

În vara anului trecut în competiție erau trei companii. E vorba de britanicii de la Babcock International care propun fregate Arrowhead 140, nemții de la ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) care vin cu MEKO A-300 PL și spaniolii de la Navantia cu F-100.

Programul a avansat iar ieri, Ministerul Apărării din Polonia, citat de Defense News, a anunțat că în competiție au rămas două oferte: Fregatele Meko-A-300 a nemților de la TKMS și fregatele Arrowhead 140 ale britanicilor de la Babcock International.

Următoarea etapă a programului presupune negocieri între cei doi competitori rămași și un consorțiu al industriei de apărare poloneze, negocieri în vederea transferului de tehnologie și construirea navelor de luptă care vor spori capacitățile Marinei polone în Marea Baltică.

Programul privind construirea celor trei fregate este estimat la 2 miliarde de dolari. Obiectivul este înlocuirea celor două fregate poloneze din clasa Oliver Hazard Perry.

Potrivit Varșoviei, după semnarea contractului, construcția fregatelor va începe în 2023, prima navă urmând să fie gata în iunie 2028, urmând ca toate trei să fie operabile până în 2034.

 

Polonia avansează, România bate pasul pe loc. Cu semne mari de întrebare privind finalizarea construcției navelor în țară

 

Programul polonezilor privind fregatele e mai complex decât programul nostru și a fost demarat după cel al României. Cu șanse mari de implementare înainte.

În ceea ce privește contractul privind programul „Corveta multifuncțională” s-a pierdut inclusiv calendarul programului. În trei ani de la desemnarea câștigătorului consorțiu declarat câștigător nu a reușit să finalizeze negocierile, blocaj generat în special de renegocieri privind partea financiară.

MApN a dat timp Asocierii dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța până pe 31 ianuarie 2022 pentru a semna contractul în condițiile puse pe masă de statul român. Părea că taurul a fost luat de coarne, dar se pare că Asocierea a primit încă o lună timp de gândire.

Acest lucru ne face să credem că în cele din urmă actul va fi semnat. Și e posibil ca abia atunci telenovela să înceapă.

Spre exemplu, potrivit contractului prima navă ar trebui să fie gata la trei ani de la semnarea contractului iar finalizarea construcției pentru toate navele în șapte ani.

Vom vedea dacă semnele de întrebare care planează asupra capacității SN Constanța de a finaliza o asemenea construcție la timp sunt reale. 

În cel mai fericit caz vom avea prima corvetă la Marea Neagră în 2025. Sunt însă indicii, și nu puține, că polonezii vor finaliza în 2028 prima fregată înaintea primei noastre corvete.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel