Forțele franceze aduc în zona maritimă a României noi capabilități aeriene de culegere a informațiilor

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
Un avion de cercetare francez C-160G Gabriel. Sursă foto: Forțele Aeriene Franceze via The Drive
Un avion de cercetare francez C-160G Gabriel. Sursă foto: Forțele Aeriene Franceze via The Drive

Deși este planificată retragerea lor din serviciu până la sfârșitul acestui an, cele două aeronave franceze  de cercetare electronică (ROEM - renseignement d’origine électromagnétique) Transall C-160G „Gabriel”, sunt, în prezent, foarte active în regiunea Mării Negre, a informat recent publicația franceză Zone Militaire.

Cu toate acestea, se pare că liderii militari de la Paris consideră că situația tactică trebuie cunoscută foarte amănunțit, mai ales că Franța a dislocat în România 500 de militari, și au decis să trimită în zonă încă o aeronavă de culegere a informațiilor – un avion Atlantic 2, specializat pe probleme navale.

Decizia a fost luată vineri, 29 aprilie, primele misiuni putând începe luni, 2 mai. România este prima preocupată, dar ar putea urma Bulgaria, dar acordul nu a fost obţinut deocamdată, potrivit publicației franceze Air-Cosmos.

Inițial, misiunea franceză de patrulare navală a fost lansată în Marea Mediterană, pe 17 martie, fiind desfășurată de un avion Atlantic 2 (standard 5) aparținând Flotilei 23F. Acesta a sprijinit grupul de lovire al portavionului Charles de Gaulle, iar ulterior a supravegheat navele rusești din estul Mării Mediterane. O lună mai târziu, aeronava a fost înlocuită de un Atlantic 2 (standard 6) al Flotilei 21F.

Pentru moment, aceste zboruri de patrulare navală, în zona maritimă a României, vor fi executate din Creta, dar ar putea fi luată în calcul redislocarea aeronavei la Constanța, ceea ce va permite alocarea a mai mult timp pentru monitorizarea zonei Mării Negre, apreciază publicația Air-Cosmos. În această etapă, zborurile sunt gestionabile de la baza din Souda (Insula Creta), Atlantic 2 putând zbura, fără încărcătura de luptă (rachete, bombe), până la 14 ore. 

Aeronava Atlantic 2 (standard 6) are capacități sporite aer-suprafață (în special datorită radarului activ Searchmaster, furnizat de Thales și a sistemului de supraveghere optoelectronic L3Harris MX20), cât și sub apă (subsistemul digital de procesare acustică de ultimă generație – STAN). În plus, avionul este echipat și cu un sistem de detectare a emisiilor radar - ARAR 13, care îi oferă capacitatea de a intercepta și identifica emisii foarte scurte (de durată foarte mică), la distanțe mari.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel