Turcia mai face o surpriză Rusiei: După dronele Bayraktar TB2, în Ucraina au ajuns şi sistemele turcești de rachete cu lansare multiplă Roketsan MCL

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Sistem de rachete cu lansare multiplă Roketsan MCL. Foto: Forțele de apărare ale Ucrainei
Sistem de rachete cu lansare multiplă Roketsan MCL. Foto: Forțele de apărare ale Ucrainei

Forţele Armate Ucrainene ar fi primit în secret sisteme de rachete cu lansare multiplă Roketsan MCL, produse de compania turcă cu acelaşi nume. Acest tip de sistem vine echipat cu rachetele TRLG-230, care pot fi ghidate de UAV Bayraktar TB2 și pot lovi ținte aflate la o distanță de până la 70 km. În noiembrie 2022, pe internet au apărut informații potrivit cărora forțele armate ucrainene au negociat cu Turcia pentru lansatoare multiple de rachete Roketsan MCL. Acest lucru a fost acum confirmat oficial de către armata ucraineană prin publicarea mai multor imagini cu pregătirea pentru luptă a unui sistem Roketsan MCL.

 

Forţele Armate Ucrainene sunt înarmate acum cu sisteme turcești de rachete cu lansare multiplă Roketsan MCL. Analiştii grupului ''Ukraine Weapons Tracker'' au atras atenția asupra unei fotografii pe care Brigada 49 de Artilerie a Armatei Ucrainene a postat-o pe pagina sa de Facebook.

Fotografia prezintă un sistem de rachete cu lansare multiplă Roketsan MCL și camionul de reîncărcare al sistemului turcesc.

"Suntem pregătiți pentru o contraofensivă", se arată în mesajul postat pe Facebook de către soldații din Brigada 49 de Artilerie.

Aceasta este prima confirmare a utilizării acestui sistem de rachete de către Forțele Armate Ucrainene. Cu toate acestea, în loc de două containere cu 6 celule de lansare pentru rachete de 230 mm, se pot vedea două containere cu câte două celule de lansare fiecare. 

Sistemul modular Roketsan MCL permite, teoretic, de asemenea, utilizarea de rachete turcești de 122 mm și 300 mm. 

Anterior, portalul Oryx, citând propriile surse, a raportat că Forțele Armate Ucrainene au primit rachete ghidate cu precizie Rocketsan TRLG-230 încă din vara anului 2022.

Roketsan MCL (lansator multiplu) utilizează rachete TRLG-230 de 230 mm. Acestea sunt capabile să lovească ținte la distanțe cuprinse între 20 și 70 km. Pentru a lovi cât mai precis ţinta desemnată, sistemul poate utiliza în timp real informaţii primite de la un UAV Bayraktar TB2.

De asemenea, este destul de interesant faptul că sistemul de rachete cu lansare multiplă Roketsan care a ajuns în Ucraina este în versiunea disponibilă la export - chiar și în camuflaj standard. În special, aceste lansatoare au fost văzute cu acest camuflaj în Bangladesh, ţară care a primit aceste sisteme turcești în 2021.

După cum remarca publicaţia ucraineană DefenceExpress, Bangladesh a achiziționat 18 astfel de sisteme pentru 60 de milioane de dolari.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel