Misiune specială: Avioane americane și britanice au scanat ”la dublu” tot ce au rușii în nordul Mării Negre
31 Ianuarie 2026
Într-o Europă aflată la răscrucea dintre amenințările expansioniste ale Rusiei și instabilitatea imprevizibilă a relațiilor transatlantice, arhitectura financiară a continentului trece printr-o schimbare istorică. Fondul de salvare al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate (ESM), creat inițial pentru a preveni colapsul economic în timpul crizei datoriilor suverane, este acum propus ca motor financiar pentru înarmarea accelerată a blocului comunitar.
Cu o capacitate de creditare de peste 430 de miliarde de euro, acest „rezervor de criză” ar putea deveni sursa principală de finanțare pentru construcția unei apărări europene autonome, într-un moment în care nevoia de securitate a devenit mai urgentă decât stabilitatea fiscală.
Un arsenal financiar pentru o Europă sub asediu
Pierre Gramegna, directorul executiv al ESM, a confirmat recent că instituția este pregătită să deschidă linii de credit specifice pentru cheltuieli de apărare, fără a impune condițiile stricte de reformă economică ce au marcat intervențiile trecute în state precum Grecia sau Irlanda.
Această schimbare de abordare este dictată de necesitatea utilizării „întregului potențial” al resurselor europene în fața unui peisaj geopolitic marcat de agresiune. Propunerea vizează în special statele mici din zona euro, precum țările baltice, ale căror bugete sunt suprasolicitate de necesitatea de a aloca până la 5% din PIB pentru apărare, în contextul incidentelor de sabotaj și al presiunii constante de la granița cu Rusia și Belarus.
Utilizarea ESM pentru apărare ar reprezenta o redefinire simbolică a misiunii sale. Dacă în deceniul trecut fondul era simbolul austerității și al salvgardării monedei unice, în 2026 acesta tinde să devină garantul supraviețuirii militare.
Spre deosebire de instrumentele de creditare anterioare, noile linii de sprijin pentru apărare sunt concepute să elimine „stigma” asociată asistenței financiare de urgență, permițând guvernelor să acceseze fonduri la dobânzi scăzute pentru proiecte militare esențiale, fără a declanșa restructurări economice dureroase.
Sfârșitul umbrelei americane și urgența autonomiei strategice
Relația tot mai tensionată dintre Europa și Statele Unite, descrisă de Gramegna ca fiind din ce în ce mai „anevoioasă”, a forțat liderii europeni să caute alternative interne pentru finanțarea securității. Amenințările administrației de la Washington privind tarifele comerciale și disputele teritoriale neașteptate, precum cea legată de Groenlanda, au demonstrat că dependența de protecția americană nu mai este o certitudine strategică.
În acest context, crearea unei „linii de sprijin pentru apărare” (Defence Support Line), o idee vehiculată anterior de fostul premier italian Enrico Letta, capătă o relevanță practică imediată, oferind statelor posibilitatea de a împrumuta până la 2% din producția lor economică exclusiv pentru înzestrare militară.
Această inițiativă nu este lipsită de obstacole politice majore. Deoarece ESM nu menționează explicit apărarea în mandatul său original, orice modificare necesită consensul unanim al celor 21 de state membre ale zonei euro.
Provocarea majoră vine din partea națiunilor neutre din punct de vedere militar, precum Austria, Irlanda, Cipru sau Malta, care ar putea ezita să gireze transformarea unui fond de stabilitate financiară într-un instrument de achiziții de armament. De asemenea, Germania, cel mai mare garant al fondului, ar trebui să accepte o schimbare fundamentală de viziune asupra modului în care pot fi utilizate rezervele comune ale Europei.
De la stabilitatea datoriilor la securitatea granițelor
Modelul propus pentru finanțarea apărării urmează logica facilității create în timpul pandemiei de COVID-19, când ESM a oferit sprijin pentru sistemele de sănătate, deși acel instrument a rămas în final neutilizat. În 2026, situația este însă fundamental diferită: Lituania, Estonia și Letonia au apelat deja la împrumuturi masive prin scheme precum SAFE pentru a-și susține proiectele militare, iar sprijinul din partea ESM ar oferi o stabilitate suplimentară pe termen lung. Pentru o țară ca Estonia, un credit de 2% din PIB ar însemna resurse vitale pentru consolidarea capacităților de descurajare la frontiera estică a NATO.
Succesul acestei strategii depinde de capacitatea statelor membre de a formula „cereri colective”, evitând astfel percepția de slăbiciune economică individuală.
În esență, Europa se află în fața unei decizii inevitabile: recunoașterea faptului că securitatea continentului necesită investiții de o amploare fără precedent, care nu mai pot fi acoperite doar prin rebugetări naționale. Transformarea ESM dintr-un mecanism de salvare bancară într-un pilon de finanțare militară este, probabil, ultimul pas logic către o suveranitate europeană reală, într-o lume în care puterea economică este inutilă fără o capacitate de apărare pe măsură.
