Finlanda permite avioanelor de supraveghere ale NATO să efectueze misiuni în spațiul său aerian

rc-135w-rivet-joint_63553400
Într-o mișcare istorică, Finlanda și-a deschis spațiul aerian pentru misiunile de supraveghere și informații ale NATO, permițând Alianței să monitorizeze mai îndeaproape activitățile Rusiei în regiune.

Primul zbor de supraveghere în spațiul aerian finlandez a fost efectuat în cooperare cu Statele Unite, joi, 23 martie 2023. Activitățile sunt efectuate sub conducere și supraveghere națională, în conformitate cu legile și reglementările naționale finlandeze. Zboruri similare în spațiul aerian finlandez vor fi efectuate în viitor cu tipuri de aeronave, atât fără pilot, cât și cu echipaj, au informat Forțele de Apărare finlandeze, joi într-un comunicat de presă.

Prima aeronavă militară americană care a folosit spațiul aerian finlandez pentru a culege informații despre situația trupele rusești este un RC-135 Rivet Joint al Forțelor Aeriene americane.

Această decizie vine după ce Turcia și Ungaria, ultimele două țări ale Alianței care mai trebuie să se pronunțe în legătură cu aderarea, au dat semnale solide că vor aproba intrarea Finlandei în NATO, iar președintele Finlandei a ratificat propunerea Parlamentului de aderare.

Pe 5 iulie 2022, reprezentanții permanenți ai țărilor membre NATO la Consiliul Nord-Atlantic au semnat protocoalele de aderare a Finlandei și Suediei la NATO. Odată cu semnarea protocolului de aderare, cele două țări au devenit membri observatori ai NATO.

În decembrie 2022, Guvernul finlandez a înaintat Parlamentului o propunere privind aderarea Finlandei la NATO. ​La 1 martie 2023, Parlamentul a aprobat propunerea guvernului, iar pe 23 martie 2023, în aceeași zi cu primul zbor aliat pentru culegerea de informații, Președintele Republicii a aprobat aderarea Finlandei la NATO, finalizând procesul intern de ratificare a protocolului de aderare.

Pe 27 martie, Parlamentului Ungariei va vota privind cererea Finlandei de aderare la NATO, în timp ce Turcia încă nu a stabilit data pentru votul parlamentar, deși administrația prezidențială de la Ankara a anunțat că Finlanda va primi consimțământul său de a adera la Alianța nord-atlantică.

Ofițer analist în rezervă, cu o activitate de peste 30 de ani în cadrul M.Ap.N., pe parcursul căreia s-a specializat în telecomunicații, tehnologia informației și tehnica blindată. În prezent, este preocupat de analiza integrării elementelor de luptă moderne în fenomenul militar extins și în dinamica securității regionale, cu accent pe impactul noilor tehnologii asupra doctrinelor militare, procesului decizional și echilibrului strategic în zona Mării Negre.
Alte știri de interes
x close