Fâșia Gaza, zeci de palestinieni morți după ce Israel a deschis focul. Analiză a violențelor: ”Unde era revolta atunci?!”

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Analistul politic Bret Stephens, într-un editorial publicat în New York Times și intitulat ”Mizeriile din Gaza au autori palestiniei”, vorbește despre violențele din Fâșia Gaza, ce s-au soldat cu moartea a 62 de persoane după mutarea amabasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Violențele izbucnite, riposta trupelor israeliene și decesul a 62 de palestinieni în Gaza au reaprins un puternic curent împotriva statului evreu și, totodată, valuri de simpatie și manifestații pro-palestiniene.

Însă, așa cum arată Bret Stephens, lucrurile stau oarecum diferit, realitatea din Gaza fiind cu totul alta. Potrivit acestuia, palestinienii sunt ”victime prezumtive” care își fac rău singuri, dar adoptă ulterior tactica de a da vina pe ”celălalt”. Iată și explicațiile editorialului semnat în NY Times.

Analistul amintește că palestinienii din Fâșia Gaza „au dat foc” punctului de trecere a frontierei, Kerem Shalom prin intermediul căruia Palestina obține medicamente, combustibil și convoaie umanitare din Israel.

Hams, tuneluri sub Gaza

Întorcându-ne în trecut, în 1970, Israelul a înființat o zonă industrială de-a lungul graniței cu Gaza pentru a promova cooperarea economică și pentru a oferi palestinienilor locuri de muncă. Această zonă a fost închisă în 2004, în urma mai multor atacuri teroriste care au dus la moartea a 11 israelieni. 

În 2007, organizația paramilitară palestiniană islamistă Hamas a preluat controlul asupra Fâșiei Gaza. De atunci, Hamas, Jihadul Islamic și alte grupări teroriste din Gaza au lansat aproape 10.000 de rachete din Fâșie în Israel, denunțând în același timp o "blocadă" economică care este de fapt, refuzul Israelului de a ”hrăni gura care mușcă”, scrie Bret Stephens.

Analistul continuă și amintește că în 2014, Israelul a descoperit că Hamas a construit 32 de tuneluri sub granița din Gaza pentru a răpi sau a ucide israelieni. Costul estimat pentru costruirea acestor tuneluri palestiniene de sub Gaza este de 90 de milioane de dolari, bani cu care s-ar fi putut construi case, moschee, școli sau spitale. Toate aceste argumente, concluzionează Stephens, explică de ce Gaza este atât de săracă în prezent.

În ceea ce privește violențele din Gaza din ultimele zile, provocate după ce mii de palestinieni au încercat să forțeze gardul și să își croiască drum în Israel, adesea cu prețul vieții lor, analistul susține că „lumea cere acum ca Ierusalimul să răspundă pentru fiecare glonț tras în demonstranți, fără a oferi o singură alternativă viabilă pentru a face față crizei”.

Copii de 7 ani, scuturi pentru Hamas în Gaza

Mai mult, se întreabă Stephens, unde a fost revolta când Hamas îi îndepmna pe palestinieni să se îndrepte spre gard, fiind avertizați de Israel de riscurile la care se expun. Ori când organizatorii protestului au încurajat femeile și au pus copii palestinieni de 7 ani să forțeze gardul, acțiune pe care o consideră ”iresponsabilă” și ”lașă”, amintind că apriximativ 50 din cei 62 de protestatari uciși de forțele israeliene erau membri organizației teroriste Hamas.

„De ce nu se așteaptă nimic de la palestinieni și le este totul iertat, în timp ce totul este așteptat de la israelieni și nimic iertat?”, se întreabă Bret Stephens, retoric, în încheierea editorialalului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel