Erdogan: Embargourile asupra vânzărilor de arme nu vor face Turcia să dea înapoi

S.I. Catalin |
Data publicării:

Decizia unor ţări europene de a opri vânzările lor de arme către Turcia nu va opri operaţiunea turcă în Siria, a declarat duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează France Presse şi DPA.

,,De când am lansat operaţiunea, ne confruntăm cu ameninţări cu sancţiuni economice sau embargouri asupra armelor. Cei care cred că ne pot forţa să dăm înapoi cu aceste ameninţări greşesc", a spus Erdogan în timpul unui discurs la Istanbul.

Sâmbătă, Franţa şi Germania au anunţat că vor opri vânzările de arme "susceptibile de a fi folosite" de Ankara ca parte a ofensivei sale în nord-estul Siriei împotriva miliţiei kurde Unităţile de Protecţie Populară (YPG).

Turcia consideră YPG ca fiind un grup 'terorist' care îi pune în pericol securitatea, dar miliţia kurdă este susţinută de ţările occidentale în lupta sa împotriva grupării Stat Islamic.
                
Erdogan a declarat că a discutat duminică problema vânzărilor de arme într-o convorbire telefonică cu cancelarul german Angela Merkel.

,,I-am cerut să-mi explice. Suntem toţi aliaţi în NATO sau grupul terorist a fost acceptat în NATO fără ştirea mea?", a spus Erdogan.

,,Sunteţi de partea noastră sau de partea organizaţiei teroriste?", a adăugat el.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel