După un an de investigații, a fost identificat posibilul coordonator al exploziilor de la gazoductele Nord Stream din Marea Baltică

Cătălin Costea |
Data actualizării: | Data publicării:

O investigație comună derulată de The Washington Post și Der Spiegel, privind controversatul act de sabotaj de anul trecut soldat cu mai multe explozii care au afectat gazoductele ruse Nord Stream din Marea Baltică, a condus la identificarea unui ofițer ucrainean cu legături strânse cu serviciile de informații din Ucraina, care a jucat un rol central în planificarea și desfășurarea operației.

Roman Chervinsky (Cervinski), un colonel în vârstă de 48 de ani, care a servit în Forțele pentru Operații Speciale ale Ucrainei, a fost „coordonatorul” operației Nord Stream desfășurate de o echipă de șase persoane care au închiriat sub identități false o barcă cu pânze și au folosit echipament de scufundări la adâncime pentru a plasa încărcături explozive pe conductele de gaze naturale, după cum au susținut persoane familiarizate cu activitatea desfășurată de ofițer.

Reamintim că, pe 26 septembrie 2022, trei explozii au provocat scurgeri masive la conductele Nord Stream 1 și 2, care duc din Rusia până în Germania pe sub Marea Baltică. Atacul a lăsat intactă doar una dintre cele patru conducte de gaze naturale.

Ucraina a lansat mai multe operații secrete îndrăznețe împotriva forțelor ruse. Dar atacul Nord Stream a vizat infrastructura civilă construită pentru a furniza energie milioanelor de oameni din Europa. În timp ce Gazprom, conglomeratul rus de gaze deținut de stat, are 51% din Nord Stream, companiile energetice occidentale, inclusiv din Germania, Franța și Olanda, sunt parteneri și au investit miliarde în proiect. Astfel, se consideră că odată cu lovirea intereselor ruse, au fost afectate și cele ale unor investitori europeni, precum și calitatea vieții locuitorilor europeni în pragul iernii.

 

Cervinski - omul potrivit pentru o misiune comună a serviciilor ucrainene

Foto: Nord Stream 2 / Gazprom

Cervinski nu a planificat singur misiunea și nu a acționat singur, potrivit surselor. Ofițerul ar fi primit ordine de la militari ucraineni cu grade “mai mari”, care, în cele din urmă, raportau comandantului șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Valeri Zalujnîi.

După invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, Cervinski a fost reîncadrat într-o unitate a FOS și s-a concentrat pe activitatea de rezistență în zonele țării ocupate de Rusia, susțin sursele care cunosc misiunile acestuia. Ofițerul raporta direct generalului-maior Viktor Hanusceak, un general experimentat și respectat, care comunica direct cu Zalujni.

Cervinski era potrivit pentru a ajuta la îndeplinirea unei misiuni ultrasecrete, menite să ascundă responsabilitatea Ucrainei. Acesta a ocupat funcții în conducerea Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării, precum și în Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și este apropiat profesional și personal de liderii militari și de securitate cheie din Ucraina.

 

Ofițerul a fost implicat în cele mai importante misiuni care au vizat Rusia

 

În 2020, Cervinski a supravegheat un plan complex de atragere a luptătorilor pentru grupul de mercenari Wagner din Rusia în Belarus, cu scopul de a-i captura și de a-i aduce în Ucraina pentru a fi acuzați și judecați.

În declarația sa pentru The Post și Der Spiegel, Cervinski a spus că, de asemenea, a „planificat și implementat” misiuni de eliminare a liderilor separatiști pro-ruși din Ucraina și de „răpire a unui martor” care ar putea corobora rolul Rusiei în doborârea cursei aeriene MH17 a operatorului Malaysia Airlines soldată cu uciderea a 298 de persoane în 2014, în regiunea Donbas.

În prezent, Cervinski este reținut într-o închisoare din Kiev sub acuzația că a abuzat de putere în misiunea prin care se urmărea atragerea unui pilot rus pentru a dezerta și veni cu tot cu avion în Ucraina, în iulie 2022.

Autoritățile susțin că Cervinski, care a fost arestat în aprilie, a acționat fără permisiune și că în cadrul operației au fost dezvăluite coordonatele unui aerodrom ucrainean, ceea ce le-a permis rușilor să lanseze un atac cu rachete prin care au ucis un militar ucrainean și au rănit alți 17.

Generalul Hanusceak, care nu mai activează în FOS ucrainene, a declarat public că operația a fost aprobată de conducerea Forțelor Armate și a refuzat să comenteze informațiile.

 

Dezavuat de Zelenski

 

Cervinski a spus că nu este responsabil pentru atacul rusesc și că, încercând să-l convingă pe pilot să zboare în Ucraina și să-și predea aeronava, el acționa la ordin. Acesta consideră arestarea și urmărirea sa penală drept răzbunare politică pentru criticile aduse președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și administrației sale.

Cervinski a mai declarat public că îl suspectează pe Andriy Yermak, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Zelenski, de spionaj pentru Rusia. El a acuzat, de asemenea, administrația Zelenski că nu a pregătit suficient țara pentru invazia Rusiei.

„Operația de recrutare a pilotului rus a implicat unități ale SBU, ale Forțelor Aeriene și ale Forțelor pentru Operații Speciale”, a spus Cervinski în declarația sa scrisă pentru The Post și Der Spiegel. „Operația a fost aprobată de comandantul șef Valeri Zalujni”.

 

Zelenski e ținut în afara buclei de informare privind misiunile sensibile

 

Participarea lui Cervinski la sabotajul Nord Stream contrazice negările publice ale lui Zelenski. „Ucraina nu a făcut nimic de acest fel. Nu m-aș comporta niciodată așa”, a declarat Zelenski.

Dar se pare că operația Nord Stream a fost concepută pentru a-l ține pe Zelenski în afara buclei, după cum au susținut surse apropiate misiunii.

„Toți cei implicați în planificare și execuție au raportat direct [șefului apărării] Zalujnîi, așa că Zelenski nu ar fi știut despre asta”, conform rapoartelor de informații obținute de CIA care ar fi fost împărtășite de Jack Teixeira, un membru al Gărzii Naționale Aeriene din Massachusetts, pe platforma de chat Discord. Oficiali din mai multe țări au spus în privat că sunt încrezători că Zelensky nu a aprobat personal atacul Nord Stream.

Și alte operații secrete ucrainene care vizează forțele ruse, inclusiv cea care implică avionul rus, au fost, de asemenea, concepute pentru a ocoli președintele ucrainean, susțin surse apropiate procesului de planificare a acestora.

 

Serviciile ucrainene au acționat fără acord american

 

Oficialii americani au atras atenția uneori în mod privat oficialii militari și de informații ucraineni pentru că au lansat atacuri care riscau să provoace Rusia să escaladeze războiul. Dar neliniștea Washingtonului nu a descurajat întotdeauna Kievul.

În iunie 2022, agenția olandeză de informații militare, MIVD, a obținut informații că Ucraina ar putea intenționa să atace Nord Stream. Oficialii CIA i-au transmis lui Zalujni, printr-un intermediar, că Statele Unite se opun unei astfel de operații, potrivit unor persoane familiare cu aceste conversații.

Oficialii americani ar fi considerat că atacul a fost anulat, însă acesta a fost doar amânat cu trei luni, folosind un alt punct de plecare decât era planificat inițial. Elementele cheie ale planului, inclusiv numărul de membri din echipă, precum și utilizarea unei bărci închiriate, echipamentului de scufundare și identități false, au rămas aceleași.

Într-un interviu pentru The Post în iunie, Zalujnîi a spus că CIA nu l-a întrebat niciodată în mod direct despre vreun atac asupra Nord Stream. El a spus că după explozii, în septembrie 2022, a primit un apel telefonic de la generalul Mark A. Milley, pe atunci președinte al Statului Major Întrunit al Forțelor Armate ale SUA. „M-a întrebat: „Ai avut ceva de-a face cu asta?” I-am răspuns: „Nu.” Sunt planificate multe operații, se fac multe operații, dar nu avem nimic de-a face cu asta, nimic, deloc.”

Zalujnîi a sugerat în interviu că propagandiștii ruși au încercat să-l lege pe el și Armata ucraineană de actul de sabotaj.

 

Ucraina intenționa să saboteze și TurkStream din Marea Neagră

 

Serviciul de informații militare olandez a transmis americanilor și că ucrainenii aveau planificat inclusiv un atac asupra gazoductului TurkStream din Marea Neagră. Nu este clar de ce acea operație nu a fost niciodată efectuată.

În octombrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a declarat că serviciile de securitate ale țării sale au împiedicat un atac ucrainean asupra TurkStream. Dar autoritățile ruse au oferit puține detalii și nu se cunoaște dacă au acuzat pe cineva în presupusul complot.

Agenția de presă rusă Tass a informat: „Se știe că atacul a fost planificat de un agent al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) la ordinele serviciilor speciale ucrainene”.

Unii dintre cei care au descris participarea lui Cervinski la atacul Nord Stream l-au apărat pe veteranul ofițer de informații ca acționând în interesul Ucrainei. Ei au susținut că bombardarea conductelor a ajutat să împiedice Rusia să-și umple cuferele din vânzările de gaze naturale și l-a privat pe Putin de un mijloc de a folosi fluxul de gaze naturale pentru influența politică.

Susținătorii lui Cervinski s-au prezentat în instanță pentru a-l apăra; câțiva au purtat tricouri cu chipul acestuia și cu mesaje de eliberare a sa. Pentru unii, el este un simbol al luptei ucrainene și a eforturilor armatei țării de a face față provocării grele la care este supusă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel