Distrugătorul american USS Arleigh Burke a intrat în Marea Neagră. Rușii denunță faptul că „SUA nu se astâmpără”

USS Arleigh Burke, sursă foto: US Navy
USS Arleigh Burke, sursă foto: US Navy

Armata rusă monitorizează distrugătorul american cu rachete ghidate USS Arleigh Burke, după ce acesta a intrat joi în Marea Neagră pentru a patrula împreună cu aliaţii NATO, a relatat agenţia de presă TASS, citând Ministerul rus al Apărării, potrivit Agerpres și Reuters.

Sosirea distrugătorul USS Arleigh Burke, echipat cu sisteme Aegis, intervine într-un moment de tensiuni ridicate în regiune, unde atât Rusia, cât şi Ucraina şi NATO au efectuat exerciţii militare în ultimele săptămâni.

Decizia SUA de a trimite distrugătorul Arleigh Burke în Marea Neagră nu face decât să exacerbeze tensiunile, a declarat pentru agenţia de presă Interfax fostul comandant-şef al marinei ruse, amiralul în rezervă Viktor Kravcenko, adăugând că apariţia unor noi nave militare NATO în Marea Neagră creşte riscul de incidente militare în regiune.

"SUA nu se astâmpără. Vor izbuti în cele din urmă ca un conflict să izbucnească. Oamenii s-ar putea să nu reziste pur şi simplu tensiunii", a spus amiralul în rezervă rus.

Într-o altă declaraţie făcută anterior agenţiei Interfax, Kravcenko explicase că Flota rusă din Marea Neagră poate urmări navele NATO în mai multe moduri. "Pe mare - prin supraveghere directă de către nave; de pe ţărm - cu mijloace radioelectronice, prin staţiile radar ale sistemelor de rachete de coastă; din aer - cu aviaţia", a explicat ofiţerul rus.

Presedintele rus Vladimir Putin a acuzat recent ţările occidentale de ''agravarea'' tensiunilor în Ucraina şi în Marea Neagră, denunţând zboruri ale ''bombardierelor strategice'' în apropierea frontierelor ruse, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

În ultimele săptămâni, SUA, NATO şi Uniunea Europeană şi-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea faţă de mişcările de trupe ruse în apropierea frontierei cu Ucraina, existând temerea privind o posibilă invazie rusă, ceea ce Kremlinul neagă ferm. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel