Din cauza Rusiei, agenţiile de spionaj britanice și olandeze evită schimbul de informaţii secrete cu Austria

S.I. Catalin |
Data publicării:

Agenţiile de spionaj britanică şi olandeză şi-au restricţionat semnificativ cantitatea de informaţii pe care o împărtăşesc cu Viena în principal din cauza legăturilor dintre Partidul Libertăţii (FPO), aflat la guvernare în Austria, şi Rusia, susţine un deputat al opoziţiei austriece, citat de Reuters.

Deşi este partenerul junior în coaliţia cu conservatorii cancelarului Sebastian Kurz, FPO (de extrema dreaptă) controlează o bună parte a aparatului de securitate al ţării. Miniştrii săi deţin portofoliile la Apărare şi Interne, care, la rândul lor, supraveghează principala agenţie de informaţii din Austria, BVT, nota marţi agenţia britanică de presă.

Legăturile între FPO şi partidul Rusia Unită (de guvernământ) al preşedintelui rus Vladimir Putin, inclusiv un acord oficial de cooperare, suscită de mult timp îngrijorarea serviciilor de securitate occidentale, dintre care multe văd în Rusia un adversar periculos.

,,Unele agenţii de informaţii occidentale resping cooperarea cu BVT'', declară deputatul de stânga Peter Pilz, care îl critică pentru aceasta pe ministrul de interne FPO, Herbert Kickl.

,,Din câte ştiu, acestea sunt în special agenţiile britanică MI5 şi olandeză'', a precizat el, după ce publicaţia Der Standard a relevat o reducere a contactelor cu agenţiile de spionaj britanică şi olandeză.

Pilz a adăugat că principala cauză este apropierea FPO de Moscova şi Vladimir Putin.

Solicitat de Reuters, ministrul de interne austriac nu a fost pe moment disponibil pentru comentarii.

Tensiunile cu unele agenţii de informaţii ale partenerilor europeni au crescut după ce conservatorii lui Kurz şi FPO au intrat la guvernare în decembrie 2017.

Invocând o tradiţie de neutralitate, Austria a refuzat anul trecut să se alăture majorităţii ţărilor membre ale UE cu privire la expulzarea de diplomaţi ruşi în urma scandalului iscat de otrăvirea cu un agent neurotoxic de tip militar (Noviciok) a unui fost spion dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în Marea Britanie, atac atribuit de Londra Moscovei.

Un colonel al armatei austriece a fost arestat mai târziu pentru suspiciunea de spionaj în favoarea Moscovei în ultimele decenii, dar Austria a spus că nu va expulza pe niciunul din cei peste 100 de diplomaţi ruşi cu sediul la Viena, un centru diplomatic important ce oferă acoperire pentru spionii străini care operează sub imunitate diplomatică.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel