Deep-fake cu Maia Sandu care vorbește de mobilizare și de cooperarea cu România. Cioroianu: Transnistria - ghiuleaua de piciorul României

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Ministerul Apărării din Republica Moldova
Foto: Ministerul Apărării din Republica Moldova

Ministerul Apărării de la Chișinău dezminte informația apărută pe rețelele de socializare rusești, precum că Maia Sandu dorește să anunțe mobilizarea militară.

Un clip fals, de tip ”deep-fake”, a circulat pe 3 octombrie pe canalul Telegram „WarGonzo”. În videoclip apar imagini cu președinta Republicii Moldova, care spune că se pregătește să anunțe mobilizare militară în toată țara. Videoclipul este atent lucrat, dar se poate observa cum Maia Sandu își mișcă buzele într-un mod ne-natural.

Informația falsă a fost rapid preluată de presa controlată de Kremlin, explică publicația ZDG. Astfel, Lenta.ru anunța că ”Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se pregătește să anunțe mobilizarea militară în țară”.

 

România, prinsă la mijloc

 

În știrea falsă rostogolită de ruși se menționa că R. Moldova ar deschide un nou front împotriva Rusiei, împreună cu trupele române. Evident, pentru a fi cât mai veridic, falsul a fost împănat cu diverse detalii, Lenta indicând și zonele în care aveau să fie trimiși militarii mobilizați.

Câteva ore mai târziu, ministerul apărării al R. Moldova a anunțat că informația apărută în unele surse din presa rusă este falsă. ”În R. Moldova nu este stare de asediu și nu există premize pentru declararea mobilizării”.

Fostul ministru de externe Adrian Cioroianu apreciază că Republicii Moldova îi va fi imposibil să finalizeze negocierile de aderare la Uniunea Europeană, câtă vreme va avea pe teritoriul său trupe al Federației Ruse.

”În momentul de față, Transnistria este ghiuleaua de piciorul Republicii Moldova. Vă imaginați că o țară, pe a cărei teritoriu se află armata rusă, intră în Uniunea Europeană mâine? R. Moldova are a 11-a parte din teritoriu pe care nu-l controlează. Care e vitorul?”, se întreabă retoric Adrian Cioroianu, la Digi24.

Transnistria este mânată de niște păpușari care sunt în Rusia. Ce faci cu firele de la Moscova, pentru că vedem Kaliningrad-Transnistria Odesa - e un arc de cerc pe hartă. Rușii nu sunt dispuși să renunțe la el”, conchide fostul ministru de externe.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel