Demisie la vârful Centrului Comun de Coordonare privind exportul cerealelor prin Marea Neagră. Tranzitul navelor nu este încă afectat

Florin Vlad |
Data publicării:

Șeful Centrului Comun de Coordonare (CCC) privind exportul de cereale şi de produse agricole ucrainene prin Marea Neagră, amiralul turc Özcan Altunbulak, a demisionat din funcție și a trecut în rezervă.

Deși demisia a fost motivată de probleme familiale, mișcarea este surprinzătoare având în vedere că Am.bg. Ö.Altunbulak, un apropiat a ministrului apărării, Hulusi Akar,  a fost numit în această funcție în urmă cu doar câteva săptămâni, odată cu operaționalizarea CCC și mai avea cel puțin un an pâna la împlinirea limitei stagiului în grad.

Conform unor surse apropiate cercurilor militare de la Ankara, funcția de conducere a CCC va fi preluată de Am.bg. Yavuz Kiliç.

CCC și-a început oficial activitatea pe 27.07.2022 în cadrul Universității Naționale de Apărare din cartierul Levent din Istanbul, cu participarea a câte cinci specialiști din partea ONU, Turciei, Federației Ruse și Ucrainei.

În prezent, transportul maritim al cerealelor din porturile ucrainene continuă conform planificării.

Ministerul turc al Apărării a făcut cunoscut că, în ultimele trei zile, șapte nave încărcate cu cereale au părăsit porturile ucrainene Odesa, Ciornomorsk și Yuzhny/Pivdennyi, iar alte șase nave au primit permisiunea de navigare către Ucraina prin coridorul maritim umanitar din Marea Neagră.

Pe de altă parte, ministrul apărării, H.Akar a declarat că, în perioada 01-20.08.2022, 51 de nave au primit permisiunea de navigare prin coridorul maritim umanitar, 24 dintre acestea navigând către Ucraina, iar 27 au părăsit porturile ucrainene încărcate cu un total de 656.349 de tone de cereale. Conform datelor prezentate, toate navele supuse controalelor echipelor mixte din cadrul CCC din Istanbul au primit permisiunea de navigare liberă.

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel