Damen contestă licitația corvetelor românești, în timp ce Olanda alege Naval Group

naval_00772800
 
Situație ușor paradoxală. În timp ce Damen contestă în România licitația câștigată de Naval Group pentru construcția corvetelor românești, Olanda și Belgia oferă un contract uriaș către Naval Group.

Potrivit celor de la Naval Today, Belgia și Olanda au semnat un contract pentru achiziționarea a 12 vânătoare de mine.

Contractul este unul comun iar fiecare țară va achita aproximativ 1,1 miliarde de euro, contractul ajungând astfel la peste 2 miliarde de euro. O parte a producției va avea loc în Belgia.

Interesant este că, printre alți concurenți pentru contractul de peste 2 miliarde de euro, s-a numărat și gigantul olandez Damen. Contractul a fost însă atribuit de către Belgia și Olanda francezilor de la Naval Group și Eca-Robotics. 

Amintim că în cadrul programului României „Corvetă multifuncțională”, program care se ridică la 1.6 miliarde de euro pentru patru corvete, licitație câștigată de Naval Group, Damen a înaintat o plângere la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), continuând un litigiu inițiat anterior de Fincantieri, care și-a retras plângerea. Totodată, Damen a sesizat Curtea de Apel București pentru „multiple nereguli care au afectat rezultatul programului de înzestrare”.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV - Analistul de politică externă, Bogdan Chirieac: Războiul corvetelor pe uscat

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close