Cum prezintă presa pro-Kremlin otrăvirea lui Aleksei Navalnîi. Opozantul lui Putin s-ar fi...îmbătat

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Aleksei Navalnîi, principalul opozant al regimului lui Putin
Aleksei Navalnîi, principalul opozant al regimului lui Putin

Aleksei Navalnîi este principalul opozant al regimului lui Vladimir Putin. Acesta se află în stare deosebit de gravă, conectat la aparate, după ce i s-a făcut brusc rău în avionul care îl aducea la Moscova.

Navalnîi, 44 de ani, se află la terapie intensivă şi este conectat la un aparat de ventilare pulmonară, a informat purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmîş. Aceasta a acuzat că Navalnîi a fost otrăvit.

 Aleksei Navalnîi se află în comă într-un spital din Siberia.

"Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă. Doctorii spun că toxina a fost absorbită mai repede odată cu lichidul fierbinte. Aleksei este acum în stare de inconştienţă", a anunțat purtătoarea de cuvânt în cursul zilei de ieri.

 

Presa pro-Kremlin dă vina pentru starea cirtică în care se află Navalnîi pe .... alcool!

 

Interesant e și modul în care presa pro-Kremlin prezintă cazul Navalnîi. Potrivit Business Insider, pe canalele Telegram oficiale ale Kremlinului se menționează că Aleksei Navalnîi a băut cu o seară înainte foarte mult alcool, iar ulterior, a doua zi, i s-a făcut rău după ce a ingerat o pastilă împotriva mahmurelii. Purtătoarea de cuvânt a opozantului a respins vehement această versiune.

Totodată, și publicația MKRU, apropiată Kremlinului, afirmă într-un material în care citează „surse proprii” că Navalnîi ar fi băut cantități mari de alcool împreună cu un grup de prieteni înainte cu o zi de zborul care urma să îl aducă la Moscova. Și publicația „Mash” susține că Navalnîi avea o alcoolemie în sânge de 0.2% în momentul în care a fost internat.

Tot în MKRU, jurnaliștii pro-Kremlin afirmă că nu e exclus ca starea lui Navalnîi să fie cauzată de faptul că în avion a luat somnifere, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, respinge vehement aceste teorii și precizează că opozantul regimului Putin nu a consumat alcool și nu a luat nicio pastilă în timpul zborului. Aceasta cataloghează teoria ca „propagandă de stat”.

 

Medicii ruși nu își dau acordul ca Navalnîi să fie transferat la un spital din Vest

 

Totodată, BBC a informat că atât soția lui Navalnîi, cât și medicul său personal, au încercat să îl viziteze la spital în cursul zilei de joi, dar li s-a refuzat accesul.

De partea cealaltă, Kremlinul s-a rezumat să transmită că îi dorește lui Aleksei Navalnîi „însănătoșire grabnică”.

Franţa şi Germania s-au oferit joi să acorde "tot ajutorul medical", în timp ce un avion medical a fost închiriat în timpul nopţii de un ONG din Germania pentru a-l aduce mai târziu pe Aleksei Navalnîi. Potrivit Agerpres, care citează Reuters, datele de monitorizare ale traficului aerian arată că avionul a aterizat deja în Rusia.

Doar că medicii care îl îngrijesc pe liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi refuză să-l transfere în străinătate din cauza stării sale "instabile".

Navalnîi, critic vehement al preşedintelui Vladimir Putin, a început să se simtă rău în timpul zborului de întoarcere spre capitala rusă Moscova din oraşul siberian Tomsk. Avocat şi activist anticorupţie, el a stat de mai multe ori la închisoare în ultimii ani pentru organizarea de proteste anti-Kremlin şi a fost agresat fizic pe stradă de activişti proguvernamentali. Navalnîi a susţinut investigaţiile care, potrivit lui, dezvăluie corupţia oficială la cel mai înalt nivel în Federația Rusă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel