Coronavirus | Statele Unite consideră că Beijingul a minţit în privinţa numărului de morţi

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Statele Unite au ajuns la concluzia că Beijingul a minţit în legătură cu bilanţul noului coronavirus, cu mult subevaluat, potrivit unui raport al serviciilor americane de informaţii comentat miercuri în faţa presei de mai mulţi congresmeni, notează AFP.

Întrebat despre acest subiect în cursul briefingului său de presă cotidian, preşedintele american, Donald Trump, s-a arătat destul de evaziv.

,,Datele lor sunt poate puţin subestimate şi sunt amabil când spun asta", a declarat el. "În ce priveşte problema de a şti dacă datele lor sunt corecte, nu sunt un contabil chinez", a adăugat el puţin mai târziu.

Agenţia Bloomberg s-a referit miercuri la acest raport confidenţial remis săptămâna trecută Casei Albe. Serviciile de informaţii au subliniat în document că numărul morţilor şi al cazurilor de contaminare afişate de Beijing sunt false, intenţionat sub nivelul real, a afirmat agenţia de informaţii.

,,Partidul Comunist Chinez a minţit, minte şi va continua să mintă pe tema coronavirusului pentru a proteja regimul", a reacţionat senatorul republican Ben Sasse.

,,Serviciile americane de informaţii au confirmat ceea ce ştiam deja: China a disimulat gravitatea acestui virus timp de mai multe luni", a adăugat colegul său din Camera Reprezentanţilor William Timmons. "Lumea plăteşte în prezent pentru greşelile lor", a mai spus el.

Michael McCaul, un influent republican din Comisia pentru afaceri externe a Camerei, a dezvăluit, de asemenea pe baza acestui raport, că autorităţile chineze au "ascuns adevăratul bilanţ al persoanelor contaminate de maladie".

Administraţia Donald Trump, începând cu şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, a criticat foarte dur China în ultimele săptămâni, apreciind că a dat dovadă de lipsă de transparenţă faţă de restul lumii în ce priveşte amploarea pandemiei.

Până în prezent însă aceasta nu a acuzat atât de clar Beijingul că a minţit cu privire la bilanţul său.

Marţi, coordonatoarea celulei de criză înfiinţată de Casa Albă pentru a lupta împotriva pandemiei a părut să confirme că bilanţul Chinei a fost subevaluat.

,,Cred că întreaga comunitate medicală a interpretat datele chineze gândindu-se că este ceva grav, dar mai puţin decât se temea, probabil, în lumina a ceea ce vedem acum în Italia şi Spania, pentru că nu aveam la dispoziţie un număr important de date", a spus Deborah Birx, potrivit Agerpres.

China, unde primul bolnav a fost detectat oficial în decembrie, a înregistrat 3.312 morţi şi 81.554 de cazuri, potrivit datelor prezentate public. Mai puţin decât în Statele Unite, unde COVID-19 a făcut până în prezent peste 4.700 de morţi şi a contaminat mai mult de 209.000 persoane, potrivit bilanţului realizat de Universitatea Johns Hopkins.

Numeroşi experţi sunt însă de părere că datele chineze sunt mult subevaluate. Ei se bazează în special pe numărul mare de familii care s-au prezentat în ultimele zile pentru a recupera urnele funerare cu cenuşa rudelor, după ridicarea izolării la domiciliu la Wuhan, leagănul pandemiei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel