Coreea de Nord a lansat alte trei rachete balistice. Japonia anunță că teritoriul ei nu a fost survolat de rachete, negând informațiile din media

Darius Muresan |
Data publicării:
Coreea de Nord a lansat rachete balistice spre Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat rachete balistice spre Marea Japoniei

Coreea de Nord a lansat joi trei rachete, declanşând alerte de raid aerian pe o insulă din apropierea peninsulei coreene şi în Japonia, la o zi după lansarea, fără precedent, a unei serii de rachete care au ridicat tensiunea în regiune, informează Agerpres, care citează AFP.

Potrivit statului major sud-coreean, trei rachete balistice, una cu rază lungă şi două cu rază scurtă de acţiune, au fost lansate joi dimineaţă spre Marea Japoniei.

Sirenele de raid aerian au sunat pentru a doua zi consecutiv pe insula sud-coreeană Ulleungdo, situată la 120 km est de peninsula coreeană, a informat presa locală.

 

Japonia susține că nu a fost survolată de rachetele nord-coreene



Ministrul japonez al apărării, Yasukazu Hamada, a clarificat că Japonia nu a fost survolată de una din aceste rachete, contrar informaţiilor difuzate anterior de autorităţi.

Posturile de televiziune japoneze au emis avertismente joi dimineaţă pentru locuitorii din zonele de nord Niigata, Yamagata şi Miyagi, cerându-le să se adăpostească, iar circulaţia trenurilor de mare viteză Shinkansen a fost suspendată pentru scurt timp.

"Bombardarea continuă cu rachete, zi de zi, este un afront şi nu poate fi tolerat", a declarat joi premierul japonez Fumio Kishida.

Pe 4 octombrie, o rachetă balistică nord-coreeană a survolat Japonia pentru prima dată în ultimii cinci ani.

Miercuri, Coreea de Nord a lansat 23 de rachete, dintre care una a încălcat linia limită nordică care extinde pe mare graniţa terestră intercoreeană, rămânând totuşi în apele internaţionale.

Potrivit armatei sud-coreene, a fost prima dată după încheierea războiului, în 1953, când un proiectil nord-coreean a căzut atât de aproape de apele teritoriale sud-coreene.

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a calificat acest eveniment drept o "invazie teritorială de facto".

Armata nord-coreeană a efectuat apoi aproximativ o sută de focuri de artilerie în apropierea graniţei intercoreene din estul peninsulei. Sudul a ripostat lansând trei rachete pe mare, în apropierea zonei în care aterizase unul dintre proiectilele nord-coreene.

Această demonstraţie de forţă a regimului de la Phenian vine într-un moment în care Coreea de Sud şi Statele Unite desfăşoară cele mai mari exerciţii aeriene în regiune din istoria lor.

Coreea de Nord consideră acest tip de manevre o repetiţie generală pentru o viitoare invazie a teritoriului său. Exerciţiul "Vigilant Storm" (Furtună vigilentă) este "o manevră militară agresivă şi provocatoare ce vizează Republica Populară Democrată Coreea", a spus regimul nord-coreean, ameninţând Seulul şi Washingtonul că vor "plăti cel mai oribil preţ din istorie". 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel