Circuitul spionilor (ruși) în natură. Numărul diplomaților de la Ambasada Rusiei la Budapesta are, în ultimul an, fluctuații curioase

Premierul Ungariei Viktor Orban, primit la Moscova de președintele Vladimir Putin, ciocnind un pahar de șampanie cu exact 23 de zile înainte de invadarea totală a Ucrainei care a avut loc pe 24 februarie 2022. Foto: Kremlin
Premierul Ungariei Viktor Orban, primit la Moscova de președintele Vladimir Putin, ciocnind un pahar de șampanie cu exact 23 de zile înainte de invadarea totală a Ucrainei care a avut loc pe 24 februarie 2022. Foto: Kremlin

După izbucnirea războiului din Ucraina, numărul personalului diplomatic de la Ambasada Federației Ruse la Budapesta a crescut cu o treime, arată site-ul maghiar al Radio Europa Liberă.

Se pare că ambasada Rusiei la Budapesta a avut rol de hub pentru diplomații ruși, într-un moment în care majoritatea țărilor europene expulzau sute de diplomați ruși, suspectați de spionaj.

Potrivit publicației menționate, în noiembrie 2021, la Budapesta lucrau 46 de diplomați înregistrați. Până în iulie 2022 numărul acestora urcase la 50, iar până la sfârșitul lunii octombrie 2022, au ajuns în Ungaria încă 9 diplomați ruși, ” ceea ce înseamnă că personalul Ambasadei Rusiei la Budapesta a crescut cu o treime pe măsură ce războiul progresa”, arată publicația.

Totuși, creșterea numărului de angajați ai Ambasadei Federației Ruse la Budapesta a fost doar temporară, deoarece în această primăvară numărul personalului diplomatic al misiunii Rusiei din Ungaria a scăzut sub nivelul de dinainte de război.

Peter Szijjarto, la New York, împreună cu șeful Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov / Facebook 

Radio Europa Liberă a subliniat că agenții ruși ar putea folosi Ungaria pentru acoperire diplomatică, așa cum s-a întâmplat deja în anii trecuți. „Doi dintre ei, care livrau oficial un colet diplomatic la Budapesta, au călătorit cu mașina în împrejurimile orașului Vrbetice din Republica Cehă. În 2014, la depozitele de muniții de acolo au avut loc explozii, în care au murit două persoane”, se arată în articol.

De fapt, pe lângă Ambasada de la Budapesta, Rusia mai acționează în Ungaria și prin intermediul Băncii Internaționale de Investiții (NBB), renumită ca bancă de spionaj, care poate angaja peste o sută de ruși și care se bucură de imunitate diplomatică la sediul său din Budapesta.

 

Sute de diplomați ruși, expulzați din statele europene. În România, Ambasada Rusiei mai mică cu 40%

 

În anii dinaintea invaziei, șeful serviciilor secrete suedez Daniel Stenling sau ministrul slovac al apărării Jaroslav Nad estimau că aproximativ o treime dintre diplomații care lucrau la ambasadele rusești erau agenți care lucrau pentru serviciile secrete ruse.

Într-un gest fără precedent, mai multe state europene au expulzat, în martie 2022, peste 300 de diplomați ruși. Ungaria și Serbia au fost atunci printre puținele state care au refuzat să expulzeze din membrii misiunilor diplomatice ale Rusiei de pe teritoriul acestora.

România a expulzat, pe 5 aprilie, 10 diplomați ruși. Înainte de momentul expulzării, personalul diplomatic al Ambasadei Rusiei la București număra 28 de persoane, potrivit informațiilor MAE rus.

În aprilie 2023, misiunea diplomatică a Federației Ruse în România s-a micșorat simțitor, ajungând la 17 membri (dintre care doi atașați militari).

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel