Cea mai mare pană de telecomunicații din istoria Olandei: Serviciile de urgență nu mai funcționează, toți polițiștii au fost trimiși în patrulare

Eduard Pascu |
Data publicării:
Toți polițiștii olandezi au fost trimiși în patrulare
Toți polițiștii olandezi au fost trimiși în patrulare

În Olanda s-a produs o pană majoră în telecomunicații, care afectează serviciile de ambulanță și cele de situații de urgență, astfel că poliția a fost nevoită să trimită în stradă toți polițiștii de serviciu. Atacul vine la câteva zile după ce procurorul general al acestei țări a anunțat punerea sub acuzare a doi agenți GRU, unul FSB și al unui asociat al acestora pentru doborârea avionului de pasageri al Malayesian Airlines în anul 2014.

Pana își are originea în rețeaua operatorului național Royal KPN, dar afectează și alți furnizori de servicii de telecomunicați care utilizează reteaua KPN, transmite Reuters.
Compania KPN a anunțat într-un comunicat pe site-ul propriu ca rețelele sale de telefonie fixă și mobilă nu funcționează. KPN nu a oferit nicio informație referitoare la cauză sau cât va dura întreruperea acestor servicii. Oficialii companiei nu au putut fi contactați prin telefon sau pe email pentru comentarii. 

Avaria este cea mai mare din istoria Olandei, o țară cu 17 milioane de locuitori care se mândrește cu capacitatea tehnică a infrastructurii sale de telecomunicații.

Purtătorul de cuvânt al Coordonatorului Național pentru Securitate și Contra-Terorism, Anna Posthumus, a spus că este prematur de afirmat dacă este vorba despre un atac cibernetic. "Prioritatea noastră este să ne asigurăm că totul va funcționa din nou", a spus Posthumus.

Persoanele cu urgențe medicale sau de altă natură au fost sfătuite pe Twitter să meargă direct la spitale, la serviciul de pompieri sau la posturile locale de poliție. Principalele numere de telefon ale poliției sau ale serviciilor de urgență nu funcționau. Autoritățile serviciului de urgență au publicat pe Twitter numere de urgență. 

Un tweet al poliției militare, care păzește granițele și aeroporturile internaționale, a anunțat că instituția nu poate fi contactată telefonic. Un purtător de cuvânt al poliției a declarat la televiziunea națională că toți ofițerii de poliție aflați la serviciu au fost trimiși să patruleze.

Vezi și: Rusia critică dur ancheta privind doborârea zborului MH17

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel