Presa poloneză “a numărat” avioanele pierdute de Ucraina de la începutul războiului cu Rusia. Astfel, potrivit defence24.pl, ultimul avion Su-27 a reprezentat a 18-a aeronavă de acest tip confirmată ca fiind pierdută în timpul războiului.
De asemenea, Forțele Aeriene ale Ucrainei au mai pierdut 31 de avioane de vânătoare MiG-29, plus trei avariate, 21 de avioane de atac Su-25, plus unul avariat, și 20 de bombardiere Su-24M/MR.
La capitolul pierderi trebuie adăugate și mai multe avioane de vânătoare occidentale, primite de Ucraina din statele membre NATO. Este vorba despre patru aeronave F-16 și un Mirage 2000-5.
La începutul războiului, Ucraina avea aproximativ 34 de avioane de vânătoare Su-27 în serviciu, care erau cele mai importante avioane de luptă, împreună cu alte 37 de MiG-29.
Trebuie menționat faptul că, între timp, Ucraina a reușit să achiziționeze peste 20 de avioane MiG-29 (din Polonia, Slovacia și Azerbaidjan), câteva aeronave Su-25 (inclusiv din Republica Moldova), câteva zeci de F-16AM/BM și câteva Mirage 2000-5.
Încă de la începutul conflictului, avioanele ucrainene au fost utilizate intens în acțiunile de luptă și au suferit implicit pierderi, inclusiv în incidente de tip friendly fire (foc prietenos), adică fiind lovite din greșeală de trupele proprii.
Cel mai recent caz a fost înregistrat în regiunea Zaporojie, pe 11 septembrie, la ora 13:30, când un avion de vânătoare Su-27 a fost doborât, pilotul acestuia fiind ucis. Aeronava aparținea Brigăzii 9 Aviație Tactică, iar pilotul căzut a fost maiorul Oleksandr Borovyk. Partea ucraineană susține că avionul a fost victima propriei sale apărări antiaeriene într-un incident de tip friendly fire. Canalele rusești au confirmat că pierderea s-a datorat focului prietenos și - în mod ciudat pentru modul de acțiune al rușilor - nu au încercat să atribuie succesul propriilor sisteme de aviație sau apărare antiaeriană.
Cel mai faimos eveniment de acest tip a fost reprezentat de doborârea unui avion Su-27 deasupra Kievului, pe 25 februarie 2022. La bordul acestui avion a murit colonelul Oleksandr Oskanchenko, în vârstă de 53 de ani, din Brigada 831 Aviație Tactică, fost pilot demonstrativ al Forțelor Aeriene ucrainene, care s-a întors în serviciu la începutul conflictului cu Rusia.
Comentariul autorului:
Statisticile prezentate de presa poloneză, care par mult mai apropiate de realitate, diferă în mod fundamental de cele apărute în presa rusă și pe sursele rusești de pe rețelele de socializare.
Potrivit acestora din urmă, de la începutul războiului, Forțele Aeriene ale Ucrainei au pierdut peste 500 de avioane de luptă, care au fost doborâte din aer, distruse pe aerodromuri sau implicate în incidente de tip “friendly fire”.
Recordul este deținut de avioanele de vânătoare MiG-29, din care au fost pierdute 213 unități, urmate de avioanele de atac Su-25, cu 203 unități. Pierderi ceva mai mici au fost înregistrate de aeronavele Su-24, respectiv 58 de unități, și Su-27 cu 69 de unități.
Pe lângă subiectivismul și propaganda părților implicate, diferențele dintre cifrele prezentate de sursele occidentale și cele rusești se datorează, în principal, unor erori “contabile”. Adică, reprezentanții ruși au inclus în rândul pierderilor același avion de mai multe ori. Multe dintre aeronavele ucrainene au suferit pagube minore, în special în urma loviturilor primite la sol, după care au revenit în serviciul de luptă și au continuat să îndeplinească misiuni împotriva trupelor ruse. De fiecare dată, acestea au fost considerate pierdute de către “statisticienii” ruși.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News