Rusia ar putea replica scenariul Donbas și în R. Moldova. Scutaru: Dacă situația de pe front va permite, Moscova va ocupa Moldova

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Republica Moldova este butoiul cu pulbere în estul Europei, iar problemele din Balcani ar putea fi reactivate de Moscova pentru a distrage atenția și resursele Occidentului de la războiul din Ucraina.

Ultimele evoluții din Republica Moldova dau măsura importanței deosebite a ceea ce se întâmplă la vecinii noștri de peste Prut, iar declarațiile făcute la nivel de șef de stat arată că este vorba de o amenințare cât se poate de reală din partea F. Ruse.

Astfel, după avertismentele Maiei Sandu privind planul Rusiei privind destabilizarea situaţiei de la Chișinău, președintele american Joe Biden, în discursul său ținut în Polonia, a ținut să facă referire la R. Moldova, un semnal adresat evident Rusiei, o referire neobișnuită într-un astfel de discurs, așa cum remarca fostul ministru de externe Cristian Diaconescu.

Chiar și declarațiile președintelui Iohannis denotă existența un ei situații mai mult decât încordate în ”stânga Prutului”. Recunoscut pentru declarațiile sale precaute, Klaus Iohannis a fost categoric în privința sprijinului pentru Chișinău și a subliniat că România e gata să ajute R. Moldova în orice situație. ”România este nu doar pregătită, este dispusă să sprijine Moldova în orice scenariu.”

 

De ce contează R. Moldova?

 

R. Moldova se află la o răscruce între est și vest. Guvernul său și o mare parte acetățenilor săi doresc legături mai strânse cu Uniunea Europeană. Totuși Moldova are un număr însemnat de cetățeni cu simpatii pro-ruse.

În cazul în care Rusia lansează o ofensivă de primăvară care se concentrează pe sudul Ucrainei, ar putea căuta din nou să meargă spre Odesa și apoi să se conecteze cu Transnistria, creând un pod terestru în sudul Ucrainei și ajungând la câțiva centimetri de teritoriul NATO, se arată într-o analiză CNN.

 

Omuleții verzi - Rusia ar putea replica scenariul Donbas și în Republica Moldova

Foto ilustrativ

Cu o armată incapabilă să obțină succese operaționale pe teren, Rusia ar putea replica metodele testate cu succes în conflictele din Donbas și Crimeea. În 2014, Rusia trimitea în Ucraina omuleții verzi, trupe speciale ruse, care acționau fără însemne. Chiar și când a fost demonstrat că este vorba de militari ruși, Moscova a susținut că aceștia se aflau în timpul lor liber.

George Scutaru, directorul New Strategy Center (NSC) și fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională, nu exclude posibilitatea ca Rusia să încerce să destabilizeze situația din R. Moldova folosind echipe specializate de sabotaj.

”În Transnistria, forța militară a Rusiei nu reprezintă un pericol - sunt 1.600 de militari care dispun de tehnică învechită. Însă acolo există elemente din cadrul GRU. Ceea ce se întâmplă acum în R. Moldova poartă o amprentă foarte clară din partea serviciilor secrete rusești (FSB și GRU)”, arată Scutaru.

”Dacă din situația pe frontul  din Ucraina s-ar schimba (în favoarea Rusiei n.r.), nu vom vorbi doar de schimbarea regimului la Chișinău. Sunt absolut convins că, dacă situația militară va permite, Rusia va ocupa R. Moldova. Intrăm într-o logică foarte clară a dispariției statelor tampon. Vedem ce se întâmplă în Ucraina, în Belarus, care practic este o țară ocupată, care are o suveranitate militară limitată”, este de părere Scutaru.

De asemenea, fostul consilier prezidențial remarcă situația complicată din Balcani, care ar putea fi exploatată de Moscova pentru a face statele occidentale să acorde mai puțină atenție războiului din Ucraina.

”Ar trebui să ne uităm și la ceea ce se poate întâmpla în Balcani. F. Rusă va încerca să creeze puncte tensiune în Occident, care să diminueze suportul pentru Ucraina”, arată Scutaru.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel