Canada, ţinta unor ample acţiuni de spionaj. Principalii protagonişti, Rusia şi China

S.I. Catalin |
Data publicării:

Activităţile de spionaj şi interferenţa externă în Canada au atins anul trecut un nivel comparabil cu cel din perioada Războiului Rece, una dintre cauzele acestei realităţi fiind vulnerabilităţile cauzate de pandemia de COVID-19, a declarat luni Serviciul canadian de informaţii pentru securitate (CSIS), potrivit Reuters.

În raportul său anual pentru 2020, CSIS a menţionat Rusia şi China ca motive speciale de îngrijorare şi a subliniat că în 2020 au sporit fenomene ca extremismul violent, interferenţa străină, spionajul şi atacurile cibernetice şi ''în multe feluri au devenit mult mai grave pentru canadieni''.

CSIS a stabilit o cauzalitate între intensificarea activităţii de spionaj străin şi creşterea numărului de oameni care au început să lucreze de acasă în contextul pandemiei de COVID-19.

''Actori străini periculoşi - inclusiv servicii de informaţii ostile şi cei care lucrează în numele lor - au căutat să exploateze condiţiile economice şi sociale create de pandemie'' pentru a colecta informaţii valoroase, indică raportul CSIS, potrivit Agerpres.

În luna februarie, şeful CSIS a avertizat că o ameninţare strategică serioasă o reprezintă China, iar în noiembrie serviciul de informaţii canadian a identificat programe susţinute de stat în China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord ca ameninţări cibernetice pentru prima dată.

''În anul 2020, CSIS a observat activitate de spionaj şi interferenţă străină la niveluri nemaivăzute după Războiul Rece. China, Rusia şi alte ţări au continuat să strângă pe ascuns informaţii militare, economice şi politice în Canada prin activităţi ţintite în sprijinul obiectivelor de dezvoltare ale propriului stat'', susţine raportul citat.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel