Bombardamente Siria. Zeci de civili uciși

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Cel puţin 32 de civili, dintre care şapte copii, au fost ucişi într-un interval de 24 de ore în urma loviturilor aeriene ale coaliţiei antijihadiste conduse de Washington asupra ultimei redute a grupării Stat Islamic (SI) în estul Siriei, transmite AFP.

"Raidurile coaliţiei contra localităţii Soussa au ucis joi, înainte de miezul nopţii, 18 civili, dintre care şapte copii, iar vineri şi-au pierdut viaţa 14 civili", a indicat pentru AFP directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Rami Abdel Rahman.

De asemenea, potrivit acestuia, zeci de oameni au fost răniţi.

Din 2014, peste 3.300 de civili şi-au pierdut viaţa în lovituri ale coaliţiei antijihadiste în Siria, conform OSDO.

Coaliţia menţionată recunoaşte însă moartea a 1.114 civili în Irak şi Siria de la începutul operaţiunilor din cele două ţări (în august şi, respectiv, septembrie 2014) până la data de 31 august.

Forţele Democratice Siriene (FDS), o coaliţie arabo-kurdă susţinută de coaliţia internaţională, au lansat pe 10 septembrie etapa a treia a operaţiunii Roundup, prezentată ca ultima fază a ofensivei ce vizează să pună capăt prezenţei SI în estul Siriei.

Circa 3.000 de jihadişti, în mare parte străini, încearcă să reziste în regiunea Hajine, care include mai multe localităţi, printre care şi Soussa.

Peste 360.000 de persoane au fost ucise în Siria de la începutul conflictului în 2011. Civilii reprezintă aproape o treime din aceste pierderi umane, conform OSDO.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel