Autoevaluarea Forțelor Aeriene Române: F-16 și radare tridimensionale TPS 77, cele mai notabile realizări

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a participat azi la ședința de autoevaluare a activității Statului Major al Forțelor Aeriene (SMFA) pe anul 2019, desfășurată la sediul instituției.

„Vă felicit pentru realizările din 2019! Ați consolidat capacitatea operațională a structurilor, ați deschis cu succes o misiune în teatrul de operații Mali, ați continuat programele esențiale de înzestrare. Aveți planuri bine conturate pentru 2020. Vă asigur că Statul Major al Apărării va sprijini în continuare eforturile dumneavoastră!”, a transmis generalul-locotenent Daniel Petrescu, potrivit unui comunicat al MApN, emis către DefenseRomania.

Șeful SMFA a prezentat modul în care au fost atinse obiectivele asumate în anul 2019. Obiectivul general a fost legat de îndeplinirea misiunilor încredințate pe plan național și internațional, dar și de accelerarea procesului de consolidare a capacității de luptă a Forțelor Aeriene Române, pentru asigurarea supravegherii și avertizării timpurii, descurajării și respingerii acțiunilor aeriene agresive la adresa României.

F-16 și radare tridimensionale TPS 77, cele mai notabile realizări


(w670) Radarul mo

Sursa citată amintește că, în 2019, SMFA a derulat cu succes procesul de operaționalizare a primei escadrile F-16 pe aerodromul Borcea (Escadrila 53) și a achiziționat ultimele două radare tridimensionale cu distanță mare de descoperire TPS 77. Acestea au intrat, din luna iulie, în Serviciul de Luptă Permanent Poliție Aeriană sub comandă NATO.

SMFA a continuat programul de înzestrare cu sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare HSAM și a lansat procedurile pentru realizarea infrastructurii necesare operaționalizării capabilității HSAM, realizată cu sisteme PATRIOT, în locațiile Mihai Bravu și Capu Midia.

Statul Major al Forțelor Aeriene a asigurat constituirea, pregătirea și dislocarea Detașamentului de patru elicoptere de transport Carpathian Pumas la misiunea ONU de stabilizare/menținere a păcii în Republica Mali (MINUSMA), realizarea capacității de luptă complete (FOC) în locația Gao (Camp Castor) și asigurarea continuă a sprijinului administrativ pe timpul executării misiunii, mai transmite sursa citată.

CITEȘTE ȘI: Radarul modern TPS-77 al Forțelor Aeriene Române, printre cele mai așteptate apariții

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel