Arabia Saudită, mișcarea lui MBS: Remaniere guvernametală la Riad

H.D. Hartmann |
Data publicării:
prinţul moştenitor saudit, Mohammad bin Salman
EXCLUSIV
prinţul moştenitor saudit, Mohammad bin Salman

Atunci cănd puțină lume se aștepta, suveranul saudit, Salman bin Abdulaziz a ordonat o remaniere consistentă a cabinetului său. 

Agențiile de presă și analiștii politici vorbesc de o reconfirmare, dar îngrădită mult mai bine, a puterii printului moștenitor Mohammed bin Salman.

Bine cunosut sub numele de MBS, acesta a traversat în utimile luni o criză severă de autoritate, atunci când dizidentul devenit ziarist Jamal Khashoggi a fost asasinat în consulatul saudian din Istanbul, Turcia. Aflată sub o presiune internatională constantă, monarhia de la Riad face o mișcare politică interesantă și totuși riscantă. Cel mai răsunator nume de pe lista remaniatilor este cel al ministrului de externe Adel al-Jubeir. Diplomat cunoscut și apreciat în cercurile occidentale, absolvent al unor universităti și programe de instruire din UK și SUA, Jubeir a coordonat o masivă campanie de răspuns în fața crizei Khashoggi. Cu atât este mai mare mirarea lumii diplomatice, cu cât respectul de care se bucura diplomatul, în plan international, a fost atât de solid încât a  permis prințului moștenitor să treacă destul de ușor de momentele de criză. Desigur ajutat efectiv de administrația Trump care a refuzat să meargă pe drumul cerut de Turcia, în sensul pedepsirii exemplare a coroanei saudiene. Jabeir a fost practic demis iar înlocuitorul acestuia este un oficial de rang inferior. Ibrahim al-Assaf este noul ministru de externe, un fost ministru de finanțe cunoscut pentru apropierea de prințul moștenitor MBS.

Pentru investitorii străini, al-Assaf este cunoscut, mai ales că a condus, în trecut, căteva delegații economice la Forumul Economic Mondial de la Davos. A servit și ca ministru de finanțe sub doi dintre foștii regi ai Arabiei Saudite, deci este un intim al curții regale.

 

Noul ministru, membru în conducerea Aramco, brațul economic al regatului

 

Analiștii economici indică un alt amănunt al biografiei sale ca fiind motivul principal pentru care a fost numit la cârma externelor. Și anume că este membru al boardului de conducere al gigantului petrolier Aramco, brațul economic al regatului. Cu un portofoliu evaluat pe piața internațională la aproape două trilioane de dolari și cu o viitoare listare la bursa de la New York a doar 5% din valoarea sa de piată, Aramco revine prin membrii din conducerea sa în centrul puterii politice din Riad. Al-Assaf detine si el diplome de studii economice de prestigiu din SUA (Colorado si Denver). Probabil că regele si printul mostenitor pregatesc proectul Aramco International si deschiderea sa pe piata mondiala, inlocuind un diplomat asezonat cu un economist de formatie experimentat.

La nivelul aparatului de securitate, remanierea de joi nu a produs mari surprize. MBS și-a păstrat influenta covârșitoare pe care a avut-o pănă acum, introducând propriul său consilier de securitate în puternicul cerc al consilierilor regali (care au funcție de miniștri plini). Prin opțiunea regală se exprimă, conform cunoscătorilor jocului de șah de la Riad, intenția de a asigura că regele va fi mai bine informat cu privire la deciziile politice și de securitate pe care fiul său preferat le va lua în viitor. Acesta își păstrează intactă puterea, fiind mai bine încadrat de către aleșii tatălui său.

Acceptată ca pe o criză caracteristica temperamentului vulcanic al lui MBS, asasinarea lui Khashoggi a ilustrat perfect ambivalenta puterii regale dn regatul saudian.

 

MBS și-a păstrat influența 

 

Deși suferind, regele se bucură de un respect total, fiind și leaderul religios și spiritual al națiunii care îi poartă numele. Ca atare schimbările guvernamentale au permis mai clar redesenare a hărții politice saudiene, fără a pune în discuție poziția de forță atât a regelui cât și statutul de moștenitor al lui MBS.

Plecarea fostului ministru de externe pune un mare semn de întrebare. Unde a greșit acesta în gestionarea crizei internaționale Khashoggi și care vor fi efectele asupra politicilor regionale ale regatului. Căci Arabia Saudita, slăbită de scandal, pare a se pregăti pentru o revenire în forță atât în planul relațiilor cu vecinii săi cât și pe axa cu Washington. Liftul trimis de Donald Trump trebuie reîntors, favorul salvării prințului moștenitor de către o poziționare inteligentă a administrației americane trebuie răsplătit.

Consilierii regali nou numiți, proveniți din rândurile secundare ale famileie regale saudiene au un element în comun, sunt șefi ai facțiunilor mai gălăgioase din cadrul regatului. Să fie anul 2019 anul lansării marelui proiect de pace american în Orientul Mijlociu. Dacă este adevărat, Arabia Saudita va avea nevoie de întreg aparatul diplomatic și strategic pentru a promova politica aliatului său cel mai important.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel