Apărarea antiaeriană siriană a doborât rachete israeliene

Eduard Pascu |
Data publicării:

Apărarea antiaeriană a armatei siriene a doborât luni rachete israeliene deasupra oraşului antic Palmira, în centrul Siriei, a transmis agenţia oficială de presă Sana, citată de AFP.

"Apărarea antiaeriană a făcut faţă unei agresiuni israeliene deasupra oraşului Palmira şi a interceptat mai multe rachete inamice", a scris Sana, fără să ofere mai multe detalii.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), organizaţie neguvernamentală cu sediul în Marea Britanie, a raportat că ţintele vizate au fost "posturi militare ale miliţiilor iraniene din deşertul Palmira", fără să anunţe victime, transmite Agerpres. Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al armatei israeliene a refuzat orice comentariu.

De la începutul războiului din Siria vecină, în 2011, Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene în această ţară împotriva forţelor regimului de la Damasc, dar şi contra aliaţilor acestuia, Iranul şi gruparea libaneză Hezbollah, inamici ai statului evreu. Apărarea antiaeriană siriană a doborât la 31 martie, potrivit Sana, "un număr de rachete care nu şi-au atins ţinta" în provincia Homs, unde se află Palmira.

OSDO a informat că a fost vizat "aeroportul militar Shayrat", unde sunt prezente forţe iraniene.

Israelul, care confirmă rareori operaţiunile sale din Siria, avertizează frecvent că se va opune ca Siria să devină un cap de pod al Teheranului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel