Retragerea trupelor SUA din Germania | Polonia ar putea găzdui 30 de avioane F-16 şi 2000 de militari americani

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:
Avioanele de vânătoare F-16 ale 112th Squpedron Fighter Expeditionary, dislocate în Europa la baza aeriană Spangdahlem, Germania
Avioanele de vânătoare F-16 ale 112th Squpedron Fighter Expeditionary, dislocate în Europa la baza aeriană Spangdahlem, Germania

La începutul acestei luni, după ce administrația Donald Trump a anunțat în mod oficial că intenționează să reducă numărul trupelor americane din Germania de la 34.500 la 25.000, în mass-media de la Varşovia şi nu numai au apărut informaţii potrivit cărora o parte din soldaţii vor fi dislocaţi în Polonia.

Retragerea celor 9.500 de militari americani a generat un val de speculaţii, printre care şi faptul că o parte din personalul militar american ar putea fi transferat în Polonia.

Recent, cotidianul polonez Dziennik Gazeta Prawna a precizat, în urmă cu două zile, că Statele Unite intenționează să desfășoare 2.000 de militari în Polonia, dublu față de cei aproximativ 1.000 de militari aşteptaţi anterior. 

Citeşte şi: Reducerea prezenţei militare americane în Germania | Ambasadorul SUA la NATO: Să nu credeți că plecăm din Europa sau din Germania

Mai mult, potrivit surselor cotidianului poloneze, Forțele Aeriene ale SUA vor transfera 30 de avioane de vânătoare F-16 în Polonia din Germania, iar militarii polonezi ar urma să primească cinci avioane americane C-130 Hurcules second-hand.

Michal Baranowski, directorul biroului din Varșovia al German Marshall Fund și expert în relații internaționale, a postat, pe contul său de Twitter, materialul realizat de jurnaliștii Dziennik.pl, Maciej Miłosz și Zbigniew Parafianowicz, în care se precizează că 2.000 de militari americani, 30 de avioane F-16 şi cinci avioane Hercules C 130 urmează să fie dislocate în Polonia.

Amintim că, la 12 iunie 2019, preşedintele Donald Trump s-a angajat la Washington, cu ocazia unei vizite oficiale a omologului său polonez Andrzej Duda, să desfăşoare 1.000 de soldaţi americani în Polonia la solicitarea autorităţilor de la Varşovia, care urmăresc să descurajeze o potenţială agresiune din partea Rusiei.

La aproape un an, preşedintele polonez Andrzej Duda urmează să aibă miercuri, la Washington, convorbiri cu omologul său american Donald Trump.

The Aviationist.com spune că nu este clar de unde vor fi aduse mai exact avioanele F-16, dar sugerează că acestea ar putea proveni de la baza aeriană Spangdahlem din Germania, unde în prezent sunt dislocate 28 de avioane de vânătoare F-16.

Cotidianul polonez Dziennik Gazeta Prawna mai susţine că Polonia încearcă să cumpere elicoptere de luptă din SUA - parte a programului militar de înzestrare Kruk - eventual Boeing AH-64 Apaches sau Bell AH-1Z Vipers, dar, cu toate acestea, nu se cunosc prea multe detalii despre o astfel de achiziţie.

 

Preşedintele polonez Andrzej Duda, o noua vizita la la Washington

 

Krzysztof Szczerski, consilier pentru politică externă al preşedintelui Duda, a declarat pentru postul de radio public polonez că întâlnirea celor doi lideri se va concentra pe "trei subiecte principale: primul, sănătatea; al doilea, investiţiile şi dezvoltarea; al treilea, securitatea''.

'Pot spune că vor fi veşti bune de la Washington', a spus Szczerski, care este şi şef de cabinet al preşedintelui Poloniei.

Temele referitoare la securitate vor acoperi cooperarea în sectorul energiei, Iniţiativa Celor Trei Mări şi securitatea cibernetică, în timp ce chestiunile privind sănătatea includ un răspuns comun la actuala pandemie de COVID-19.

Duminică, Pawel Soloch, şeful Biroului de securitate naţională din subordinea preşedintelui polonez, a menţionat că, în timpul vizitei sale la Washington, Duda va reprezenta nu numai Polonia, ci şi ''statele membre ale NATO şi UE'', precizează Agerpres.

Şeful statului polonez a avut luni o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit politico.com, vizita lui Andrzej Duda la Washington coincide cu intenţiile lui Trump de a anunţa o suplimentare a numărului trupelor americane desfăşurate în Polonia.

Liderul de la Casa Albă intenţionează să reducă efectivele americane din Germania cu peste 9.000 simultan cu o sporire a prezenţei militare a SUA pe teritoriul polonez.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel