Anterior, autoritățile de la New Delhi au autorizat alte 40 de miliarde de dolari pentru cumpărarea de avioane de luptă Rafale și aeronave de patrulare maritimă P-8I Poseidon.
În acest context, viitorul avionului rusesc Su-57 în dotarea Forțelor Aeriene Indiene devine tot mai incert, deși Moscova încearcă de peste un an să promoveze o ofertă extinsă. Propunerea Rusiei a inclus livrarea de aeronave gata fabricate, producția locală în India și sprijin pentru dezvoltarea avionului indian de generația a cincea AMCA.
Rușii au ridicat ștacheta ofertei pentru Su-57E, dar tot degeaba
Su-57, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Ulterior, compania Rosoboronexport a îmbunătățit oferta, propunând utilizarea infrastructurii existente pentru Su-30MKI în vederea producerii locale a unei versiuni de export, Su-57E. În noiembrie 2025, Rusia a mers mai departe și a promis transfer complet de tehnologie, producție sub licență și chiar o variantă cu două locuri, aflată însă încă în dezvoltare.
În paralel, India se confruntă cu un deficit de capabilități în raport cu principalul concurent regional, China, care operează deja avioane stealth precum Chengdu J-20 și Shenyang J-35. Estimările arată că, până când India va introduce propriul avion de generația a cincea, China ar putea avea aproximativ 1.000 de avioane J-20 și ar putea trece la generația a șasea.
În acest context, șeful Forțelor Aeriene Indiene, A.P. Singh, a sugerat anterior că ar putea fi necesară achiziția rapidă a unui avion stealth „de pe raft”. Cu toate acestea, oferta rusă nu a fost inclusă în declarațiile oficiale ale summitului India–Rusia din decembrie 2025.
Rusia a revenit recent cu propunerea, punând accent pe varianta cu două locuri a Su-57, care ar permite misiuni mai complexe și operarea în tandem cu drone. Un concept similar celui prezentat deja de China prin modelul Chengdu J-20S.
Deși oferta rusă este considerată atractivă, inclusiv prin transferul de tehnologie pentru motoare, radar și inteligență artificială, India rămâne rezervată. Experții invocă eșecul anterior al programului comun FGFA (Fifth Generation Fighter Aircraft - un proiect ambițios de colaborare menit să dezvolte un avion de vânătoare stealth avansat, derivat din avionul Su-57), dar și temeri legate de performanțe și de posibile sancțiuni americane.
Achiziția de avioane Rafale,cel mai mare contract militar din istoria Indiei
Rafale, sură foto: Dassault Aviation
În același timp, New Delhi își concentrează resursele pe alte programe majore. Consiliul pentru Achiziții de Apărare a aprobat achiziția a încă 114 avioane Rafale, cel mai mare contract militar din istoria țării, estimat la peste 35 de miliarde de dolari. Președintele Emmanuel Macron a confirmat că Franța și India intenționează să producă aceste avioane în comun pe teritoriul indian.
În paralel, India avansează cu propriul proiect de avion stealth, AMCA (Advanced Medium Combat Aircraft), considerat esențial pentru reducerea dependenței de importuri. Trei consorții industriale au fost deja selectate pentru dezvoltarea prototipurilor.
Mai mult, India analizează aderarea la programe de avioane de generația a șasea, precum GCAP și (mai puțin) FCAS, dezvoltate de consorții europene și asiatice.
În acest context, analiștii consideră că spațiul bugetar și operațional pentru achiziția Su-57 este limitat. Totuși, unii experți susțin că India ar putea beneficia pe termen scurt de cumpărarea unui număr redus de aeronave pentru a acoperi deficitul actual de escadrile, care a scăzut la 29, față de nivelul necesar de 42.