Raportul NATO despre războiul cognitiv. De ce gândirea publică a devenit teren operațional

El sintetizează cercetări științifice despre modul în care adversarii încearcă să exploateze procesele cognitive umane, incluzând percepția, luarea deciziilor și comportamentul, folosind tehnologiile moderne, operațiuni informaționale și influențe psihologice. Raportul a fost publicat într-un moment în care NATO și statele membre se confruntă cu intensificarea tacticilor hibride și cu presiuni asupra coeziunii democratice, iar obiectivul său este de a oferi o înțelegere bazată pe dovezi a dimensiunii cognitive a competiției globale, pentru a sprijini decizia, prevenirea și coordonarea strategică. 

1. Schimbarea cadrului de securitate în epoca cognitivă

Raportul NATO privind războiul cognitiv marchează o mutație conceptuală profundă în modul în care este gândită securitatea în spațiul euroatlantic, prin deplasarea centrului de greutate de la infrastructuri materiale și capacități militare clasice către infrastructuri cognitive, precum atenția publică, încrederea socială și capacitatea colectivă de judecată. În acest nou cadru, mintea umană nu mai apare ca efect secundar al conflictului, ci ca spațiu strategic central, supus competiției permanente sub pragul războiului armat.

Această reconfigurare are implicații directe pentru științele sociale și politice, deoarece legitimează integrarea sociologiei, psihologiei sociale, studiilor media și științelor comportamentale în nucleul reflecției de securitate. Securitatea nu mai este definită exclusiv prin capacitatea de descurajare, ci prin capacitatea societăților de a produce sens coerent, de a menține încrederea instituțională și de a lua decizii colective stabile într-un mediu informațional saturat și instabil.

Textul meu pornește de la această mutație și urmărește o lectură critic-constructivă a raportului NATO, plasându-l în relație directă cu evoluțiile recente ale Uniunii Europene, în special cu European Democracy Shield și cu noua legislație digitală, pentru a contura un cadru analitic integrat al securității cognitive democratice.

2. Războiul cognitiv ca nou cadru analitic transversal

Raportul NATO definește războiul cognitiv drept lupta pentru superioritate cognitivă, desfășurată prin activități militare și non-militare, cu scopul de a influența procesele decizionale individuale și colective. Elementul distinctiv al acestei abordări este mutarea accentului de la mesaj la efectul cognitiv, de la conținut la capacitatea de a face sens.

Din perspectivă analitică, această definiție extinde semnificativ câmpul de analiză. Războiul cognitiv nu se reduce la propagandă sau dezinformare, ci include fenomene precum oboseală informațională, fragmentarea interpretativă, polarizarea afectivă și erodarea progresivă a încrederii. Publicul civil devine actor strategic, iar competiția cognitivă capătă caracter permanent și difuz, fără delimitări temporale clare.

Funcționarea războiului cognitiv poate fi analizată pe trei niveluri interconectate. La nivel individual, sunt afectate atenția, emoțiile și mecanismele de decizie. La nivel de grup, sunt destabilizate relațiile de încredere și sunt amplificate clivajele identitare. La nivel societal, este pus sub presiune contractul social și capacitatea instituțiilor de a produce legitimitate. Prin această grilă, raportul NATO oferă un cadru transversal care leagă securitatea de sănătatea cognitivă a societății.

3. Convergența NATO–Uniunea Europeană. O arhitectură emergentă

Raportul NATO nu reprezintă un demers izolat, ci se înscrie într-o convergență mai largă cu evoluțiile recente ale Uniunii Europene, unde manipularea informațională și ingerințele externe sunt tratate tot mai clar ca riscuri sistemice pentru democrație. Deși limbajul instituțional diferă, diagnosticul este convergent. Vulnerabilitățile cognitive afectează capacitatea de guvernare, legitimitatea electorală și coeziunea socială.

Această convergență se reflectă în instrumente normative precum Digital Services Act, care introduce obligații de evaluare și gestionare a riscurilor sistemice pentru platformele digitale, și AI Act, care reglementează utilizarea tehnologiilor cu impact asupra comportamentului și deciziilor umane. În paralel, codurile europene de bune practici privind dezinformarea consolidează cooperarea dintre instituții publice și actori privați.

În acest context, securitatea cognitivă devine punte între NATO și UE. NATO oferă cadrul strategic și expertiza de securitate, iar Uniunea Europeană furnizează instrumentele normative și administrative. Împreună, ele conturează un model emergent de apărare democratică, în care protecția minții colective este tratată ca interes public legitim.

4. European Democracy Shield. Traducerea civilă a securității cognitive

European Democracy Shield (EUDS) reprezintă încercarea Uniunii Europene de a construi o arhitectură integrată de protecție democratică, capabilă să răspundă ingerințelor externe, manipulării informaționale și vulnerabilităților electorale. Chiar dacă termenul de război cognitiv nu este utilizat explicit, logica de fond este similară. Democrația este amenințată nu doar prin atacuri directe, ci prin degradarea lentă a capacității colective de discernământ.

EUDS se concentrează pe protejarea proceselor electorale, consolidarea rezilienței instituționale și coordonarea între statele membre, cu accent pe proceduri, mecanisme de alertă și cooperare administrativă. Limita acestui cadru este tratamentul indirect al dimensiunii cognitive a cetățenilor, care rămâne subsumată transparenței și reglementării.

Această limită deschide însă o oportunitate strategică. Integrarea explicită a alfabetizării cognitive, a sănătății informaționale și a capacității de sens în cadrul EUDS ar permite trecerea de la protecție procedurală la reziliență substanțială, transformând cetățenii din obiect al protecției în subiecți activi ai securității democratice.

5. Câteva limite ale raportului NATO 

Raportul NATO are meritul de a formula un diagnostic clar și de a legitima un câmp interdisciplinar emergent, însă, din perspectivă academică, el prezintă și limite care trebuie discutate pentru a fi depășite. 

Prima limită este accentul predominant pe adversar, care riscă să externalizeze excesiv problema și să subestimeze dinamici interne precum inegalitățile sociale, crizele de reprezentare și logica platformelor comerciale.

O a doua limită privește rolul actorilor privați. Deși mediul digital este recunoscut ca amplificator central al războiului cognitiv, responsabilitatea platformelor rămâne insuficient problematizată în termeni operaționali. 

A treia limită este caracterul abstract al reflecției etice, care rămâne la nivel de principii generale, fără proceduri clare de implementare și control democratic.

Aceste limite nu invalidează raportul, ci indică direcții necesare de dezvoltare, în care cercetarea civilă, politicile publice și cadrul normativ european pot juca un rol decisiv, completând perspectiva securitară cu una democratică și societală.

6. România între vulnerabilitate cognitivă și oportunitate strategică

România ocupă o poziție paradoxală în noul cadru conceptual al războiului cognitiv, deoarece combină un nivel ridicat de expunere la riscuri cognitive cu o deschidere instituțională rară pentru experimentare de politici publice. Fragilitatea încrederii instituționale, nivelul scăzut al capitalului social și polarizarea afectivă accentuată creează un mediu în care supraîncărcarea cognitivă devine regulă, iar capacitatea de filtrare critică a informației se erodează progresiv. În acest context, decizia civică este tot mai frecvent ghidată de reacții emoționale și de heuristici defensive, nu de procese deliberative stabile.

Aceste vulnerabilități sunt amplificate de factori structurali specifici: alfabetizarea media și alfabetizarea digitală sunt insuficient integrate curricular, consumul informațional este dominat de platforme digitale globale care operează după logici comerciale opace, iar statul nu dispune de indicatori publici sistematici de sănătate informațională. În plus, responsabilitățile instituționale sunt fragmentate, ceea ce conduce la intervenții sectoriale, reactive, fără coerență strategică.

În același timp, tocmai această expunere ridicată deschide o fereastră de oportunitate strategică. România are acces direct la instrumentele Uniunii Europene, este conectată la arhitectura emergentă a European Democracy Shield și poate valorifica atât experiența recentă a ingerințelor informaționale, cât și capacitatea academică existentă în sociologie, psihologie socială și studii media. Această combinație justifică trecerea de la un discurs defensiv la un demers proactiv de construcție a rezilienței cognitive.

7. De la diagnostic la politici publice. Direcții concrete de acțiune

Prima direcție majoră este formularea explicită a unei politici publice de reziliență cognitivă. Aceasta trebuie să depășească logica proiectelor punctuale și să fie articulată sub forma unei strategii naționale coerente, cu coordonare interministerială și legătură directă cu obiectivele europene. O asemenea strategie ar trebui să trateze reziliența cognitivă ca infrastructură democratică, nu ca anexă educațională.

În centrul acestei strategii se află alfabetizarea cognitivă, înțeleasă nu ca simplă capacitate de identificare a informației false, ci ca abilitate de a evalua surse, de a înțelege contexte, de a gestiona ambiguitatea și de a lua decizii informate în condiții de incertitudine. Aceasta presupune integrarea sistematică a alfabetizării media aplicate în curriculumul școlar, dezvoltarea de programe de formare continuă pentru profesori, funcționari publici și jurnaliști, precum și elaborarea unor module dedicate perioadelor electorale și situațiilor de criză.

O a doua direcție esențială este măsurarea stării cognitive a societății. Credem că instituirea unui Centru Național de Reziliență Cognitivă și Informațională, plasat sub coordonare strategică la nivelul Consiliul Suprem de Apărare a Țării, reprezintă răspunsul instituțional coerent la redefinirea securității în termenii războiului cognitiv, așa cum este conceptualizat de NATO și tradus în registru civil prin European Democracy Shield.

Centrul ar funcționa ca infrastructură civilă permanentă, cu autonomie științifică și transparență publică, având rol de diagnoză, avertizare timpurie, suport pentru politici publice și interfață europeană. El ar administra Barometrul Național de Sănătate Informațională, ar integra date sociologice relevante și ar furniza analize strategice privind atenția publică, încrederea instituțională și capacitatea deliberativă a societății.

Un Barometrul național de sănătate informațională, conceput ca instrument public, periodic și transparent, aflat la intersecția dintre cercetarea sociologică, politicile educaționale și arhitectura de securitate democratică ar avea rolul de a transforma starea cognitivă a societății dintr-o problemă vag definită într-un obiect legitim de guvernanță bazată pe date, comparabil cu indicatorii economici sau de sănătate publică. Un astfel de instrument care să monitorizeze oboseala informațională, nivelul de încredere instituțională, capacitatea de identificare a surselor credibile și disponibilitatea pentru deliberare ar permite avertizare timpurie, politici bazate pe date și evaluarea impactului intervențiilor publice.

Prin instituirea unui Barometru Național de Sănătate Informațională, România ar face un pas decisiv de la gestionarea fragmentară a dezinformării la guvernanța strategică a ecosistemului cognitiv, asumând explicit faptul că sănătatea informațională este o componentă esențială a securității democratice în epoca războiului cognitiv.

Coordonarea CSAT nu implică un control operațional sau militarizare, ci recunoaștere reziliența cognitivă ca interes strategic național și asigurară coordonarea interinstituțională. Obiectul Centrului este ecosistemul cognitiv, nu opiniile politice sau atitudinile partizane; miza este prevenția, nu influența.

Această formulă ar permite României să treacă de la reacție la guvernanță preventivă și să se poziționeze ca stat-pilot în arhitectura europeană de securitate democratică.

Una dintre cele mai importante vulnerabilități ale României în raport cu războiul cognitiv este absența unei măsurări sistematice a stării informaționale și cognitive a societății. În lipsa unor indicatori clari, fenomene precum oboseala informațională, neîncrederea instituțională sau percepția manipulării sunt tratate fragmentar, intuitiv sau exclusiv reactiv, fără a putea fundamenta politici publice coerente și evaluabile. Această absență constituie o lacună strategică, deoarece securitatea cognitivă nu poate fi consolidată fără instrumente de diagnoză comparabile în timp și spațiu.

A treia direcție privește poziționarea activă a României în cadrul European Democracy Shield. Participarea nu ar trebui să fie una pasivă, de simplă conformare, ci una de co-producție de soluții. România poate propune proiecte pilot axate pe reziliență cognitivă, poate testa instrumente de alfabetizare media în contexte electorale și poate contribui la corelarea aplicării Digital Services Act și AI Act cu realitățile locale, implicând universitățile ca parteneri instituționali.

8. Etică, control democratic și maturitate instituțională 

Intervențiile în spațiul cognitiv ridică riscuri normative semnificative, iar gestionarea acestora este o condiție a legitimității democratice. De aceea, orice politică de reziliență cognitivă trebuie însoțită de un cadru etic clar, aliniat standardelor europene, care să stabilească principii operaționale de transparență, proporționalitate și control democratic. Linia de demarcație dintre protecția democratică și influența legitimă trebuie să fie explicită și supusă dezbaterii publice.

În această perspectivă, războiul cognitiv nu este doar o problemă de securitate, ci un test de maturitate democratică. Capacitatea unei societăți de a rezista influențelor ostile depinde mai puțin de controlul informației și mai mult de robustețea judecății colective, de coerența instituțională și de existența unor politici publice care tratează atenția, încrederea și capacitatea de sens drept resurse strategice ale democrației contemporane.