„Am înţeles că Trump ar putea face uz de o portiţă legislativă obscură din legea privind controlul armelor şi ar putea aproba o nouă vânzare de bombe către Arabia Saudită, ca acelea pe care le lansează în Yemen, folosind o metodă care ar putea bloca orice obiecţie a Congresului. Acest lucru s-ar putea întâmpla săptămâna aceasta”, a precizat într-o postare pe Twitter, senatorul democrat Chris Murphy.
Unele prevederi legislative permit tranzacţionarea de arme la nivel internaţional fără ca preşedintele să aibă nevoie de aprobarea Congresului în cazul unei urgenţe naţionale, precizează mai mulţi oficiali citaţi de Reuters.
Aceştia susţin că președintele Donald Trump ar putea susţine că tensiunile în creştere cu Iranul ar fi un motiv întemeiat pentru a livra mai multe arme către Arabia Saudită, un important partener al Statelor Unite în regiune.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a spus că "ca o chestiune de politică nu comentăm vânzările de arme potențiale sau în așteptare înainte ca acestea să fie notificate în mod oficial Congresului", potrivit The Hill.