Acordul acoperă capacitatea de dezvoltare și cercetare, integrarea sistemelor, materialele precum și testarea echipamentelor și a infrastructurii de lansare.
Momentul este definitoriu în contextul în care, amintește și Defence Blog, Marina SUA se pregătește să introducă în serviciu prima sa capacitate hipersonică navală. Ea va fi integrată pe clasa Zumwalt care în prezent este reconfigurată pentru a fi definită ca o platformă de atac navală de precizie cu rază lungă, iar sistemul hipersonic CPS va fi „coloana vertebrală” a capacității hipersonice pentru distrugătoarele Zumwalt, cele mai scumpe și moderne distrugătoare dezvoltate vreodată.
Programul Convențional Prompt Strike (CPS) dezvoltă un sistem hipersonic cu rază lungă de acțiune care va permite lovirea unei ținte cu o viteză mai mare de 5 Mach (6125 km/h). Sistemul oferă o capacitate mare de a trece de orice apărare antiaeriană.
Distrugătorul american stealth USS Zumwalt, surprins în momentul în care a ajuns în San Diego. Sursă foto: Petty Officer 1st Class Melissa Russell via. DVIDSHub.net
Integrarea sistemului hipersonic e planificată pentru 2032 și se va desfășura în mai multe locații din SUA. Sistemul CPS va fi conceput pentru a executa atacuri la mare distanță.
Racheta foosește un motor de tip booster pentru a accelera la viteză hipersonică înainte de separare. Ulterior vehiculul de planare manevrează apoi la viteze de peste Mach 5, făcând interceptarea mult mai dificilă decât în cazul rachetelor de croazieră tradiționale sau a celor balistice care urmează treiectorii predictibile.
Rachetele hipersonice sunt mult mai mari decât celebrele Tomahawk, având un diametru de aproximativ 87 de inci (2,2 metri).
Zumwalt un proiect colosal: Succes sau eșec în programul celui mai scump distrugător construit vreodată?
Distrugătoarele USS Zumwalt USS Michael Monsoor din clasa Zumwalt. Foto: U.S. Navy
În prezent există trei distrugătoare din clasa Zumwalt. E vorba de prima navă care poartă și numele clasei, USS Zumwalt (DDG-1000), precum și USS Michael Monsoor (DDG-1001) și USS Lyndon B. Johnson (DDG-1002).
Programul vizia inițial dezvoltarea a nu mai puțin de 32 de distrugătoare din această clasă! Totuși, americanii se vor opri la trei nave.
Distrugătoarele dispun de tehnologie stealth, senzori avansați și un nou sistem de propulsie. Pot opera drone și elicoptere și vor fi integrate și în programul hipersonic al Statelor Unite ale Americii.
Cei de la National Interest arată că designul Zumwalt, în comparație cu alte nave de luptă de suprafață, asigură o mai mare stabilitate în condiții meteorologice extreme. Nava poate integra un echipaj de cel puțin 150 de membri.
Suprastructura, radarele, antenele, catargul și alte componente electronice sunt complet încapsulate într-un singur turn trapezoidal mare de pe navă. În ceea ce privește puterea propulsiei, turbinele cu gaz Rolls-Royce MT30 și turbinele Rolls-Royce RR4500 furnizează energie navei, permițându-i să se deplaseze cu viteze de peste 30 de noduri, având un deplasament de aproximativ 16.000 de tone.
De ce s-au oprit americanii la trei nave?
În special din cauza costurilor astronomice ale proiectului, dar au contat și provocările tehnice pe care prima navă din clasă USS Zumwalt le-a avut.
Experții americani arată că au fost costuri mari și pe partea de armament. Proiectiele ghidate cu rază lungă de acțiune integrate pentru atac la sol pe aceste distrugătoare erau extre mde scumpe. Costând în jur de 800.000 de dolari fiecare, aceste proiectile au ajuns la un preț comparabil cu cel al rachetelor de croazieră.
În fazele incipiente ale programului Zumwalt, Marina SUA estima că fiecare navă din această clasă va costa în total 1,34 miliarde de dolari. Pe măsură ce timpul a trecut, această cifră a crescut la aproape 7 miliarde de dolari.
Dacă capacitatea hipersonică ce va fi dezvoltată pe Zumwalt va fi o oportunitate de salvare a proiectului, vom vedea în următoarea perioadă.