Alegerile anticipate din Serbia au intrat în vizorul Moscovei. Vectorii de influență lucrează peste program

Cătălin Costea |
Data publicării:
Ilustrare a campaniei de propagandă derulată de Rusia în Seria. Sursa Foto: Captura foto din video Russian propagandă în Serbia through the prism of sanctions.
Ilustrare a campaniei de propagandă derulată de Rusia în Seria. Sursa Foto: Captura foto din video Russian propagandă în Serbia through the prism of sanctions.

Duminică, 17 decembrie, va fi o nouă zi importantă pentru Serbia, întrucât va organiza alegeri parlamentare anticipate, alegeri locale anticipate în 65 de comune și orașe, precum și alegeri extraordinare în provincia Voivodina.

Evident, un astfel de prilej nu putea scăpa ambițiilor ruse de a menține Serbia cât mai aproape de Moscova, mai ales când acest lucru se poate realiza prin utilizarea instrumentului reprezentativ al democrației, votul popular.

 

Rusia și-a pus în mișcare toți vectorii de propagandă din Serbia

 

Deloc întâmplător, politicianul și diplomatul Vladimir Kršljanin (63 ani) și-a lansat în această lună, la Belgrad, cartea  „Lumea nouă. Serbia, Rusia, China - viitorul a început”.

Kršljanin, unul dintre cei mai cunoscuți susținători ai cooperării strânse dintre Serbia natală și Rusia, funcționar de rang înalt ai Partidului Socialist din Serbia al fostului președinte Slobodan Milosevic, prezintă o viziune asupra lumii destul de populară în rândul unor secțiuni mari ale populației sârbe. Cartea conține afirmații precum: „Ca și Hristos, Rusia duce un război pentru a salva lumea”, ori „Există doar două posibilități - victoria Rusiei sau distrugerea umanității”.

Teze similare se aud zilnic în presa sârbă fixată pe Rusia. În principal, două trusturi mass-media de stat ruse - Sputnik Serbia și RT Balkan, care au redacții mari la Belgrad și de aici sunt difuzate către vecinii Serbiei - sunt vectorii puternici ai punctului de vedere al Moscovei. Foarte multe mijloace mass-media sârbe le preiau acestora mesajele și le popularizează fără o abordare critică minimală.

În aceeași notă, revista naționalistă de dreapta Pecat a publicat în ultimul său număr un portret mare al ministrului rus de externe Serghei Lavrov cu citatul „Îmi pasă de sârbi”, în timp ce, referitor la politica internă, ziarul Informer din Belgrad susține, citând surse ruse, că „în spatele falsei opoziții sârbe se află ambasadele străine și Soros".

 

Influență prin omisiune și deformarea realității

 

Cum funcționează de fapt acest lucru a fost demonstrat recent la deschiderea noului gazoduct dintre Bulgaria către Serbia, care va furniza gaz din Azerbaidjan începând de anul viitor. Din cele 85 de milioane de euro necesare implementării proiectului, UE a alocat Serbiei în calitate de candidat la aderare, 75 de milioane de euro, din care 50 de milioane sub formă de subvenții și 25 de milioane sub formă de împrumuturi la dobândă scăzută.

Informațiile despre această investiție au fost prezentate doar pe scurt în presa locală, în timp ce compania sârbă de televiziune de stat RTS a susținut chiar că este vorba despre gaz rusesc. În fotografiile de la ceremonia de finalizare a proiectului, folosite în publicații dintr-o serie de ziare, reprezentantul UE a fost complet ascuns de președintele sârb Aleksandar Vučić.

Problema Kosovo este prezentată în comun de mass-media rusă și sârbă ca un as în mâneca Belgradului, mai ales că Rusia (și China), după cum reiese din astfel de publicații, vor acționa ca garanți în Consiliul de Securitate al ONU că Belgradul își poate continua procesul de reîntregire.

În timpul campaniei electorale din Serbia, Rusia se poziționează și ca o alternativă reală la Occident. „Maeștrii occidentali ai NATO pornesc o ofensivă totală și ordonă Serbiei să îngenuncheze și să se predea”, a scris Sputnik Serbia în urmă cu câteva zile. Iar un număr mare de mass-media locale au preluat acest articol.

Președintele Aleksandar Vučić, este el însuși un vector solid de promovare a relației cu Rusia, căreia în nenumărate rânduri i-a mulțumit pentru sprijinul acordat și i-a jurat credință.

„Am luptat pentru a mă asigura că prietenia cu Rusia, pe care am consolidat-o în de zeci de ani, nu va fi distrusă peste noapte”, a declarat acesta referindu-se la refuzul de a participa la impunerea de  sancţiuni Moscovei. “La urma urmei, rușii sunt vechii noștri prieteni”, a subliniat Vucic. Pe de altă parte, mass-media sârbă controlată de președinte difuzează constant informații că țările occidentale finanțează opoziția locală pentru a-l răsturna.

 

Și totuși, poporul vrea cu Occidentul

 

În Serbia, pozițiile pro-ruse se regăsesc la fiecare pas, sunt populare, dar par mai mult create și întreținute forțat de mass-media. În realitate țara are legături economice mult mai strânse cu Occidentul decât cu Rusia.

Două treimi din comerț se realizează cu UE, iar majoritatea investițiilor străine provin și de acolo. Nimeni de aici, subliniază analiștii independenți sârbi, nu s-ar gândi să-și caute un loc de muncă în Rusia sau să meargă să studieze la o universitate rusă.

Când vine vorba de bunăstare și de viitorul personal, majoritatea covârșitoare a sârbilor aleg exclusiv Occidentul, cu Germania și Austria ca prime opțiuni.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel