Gruparea Al Qaida din Peninsula Arabă (Aqpa) a revendicat atacul comis la începutul lunii decembrie 2019 în baza militară americană de la Pensacola, în Florida, a anunţat duminică centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste, SITE, informează France Presse, potrivit Agerpres.
Amintim că în decembrie 2019, un militar saudit a ucis trei puşcaşi marini.
"Într-un discurs înregistrat al şefului ei, Qassim al-Rimi, Aqpa a revendicat atacul din decembrie 2019 la baza aeronavală din Pensacola", a transmis SITE într-un comunicat.
Atacatorul era locotenent în armata saudită şi se afla în Statele Unite ale Americii pentru instrucţie. Înainte să comită atacul, militarul saudit postase pe Twitter mesaje antiamericane. El a reuşit să ucidă trei oameni şi să rănească cel puţin opt, înainte de a fi lichidat de forţele de ordine care au ajuns imediat la faţa locului.
Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic.
A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp).
Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV.
Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.