Acuzat de „trădare” după înfrângerea din Nagorno-Karabah, premierul Armeniei admite că a „comis greșeli”, dar cere votul poporului

armata_armenia_armenia_37129500
Sursă foto: MoD of The Republic of Armenia Facebook
Premierul armean Nikol Pashinyan, a cărui demisie este cerută de opoziţie şi armată, s-a declarat pregătit luni de alegeri legislative anticipate pentru a pune capăt crizei politice în această ţară din Caucazul de Sud, potrivit Agerpres, care citează AFP şi EFE.

"Dacă opoziţia parlamentară este de acord cu alegerile anticipate, vom fi de asemenea de acord", a spus Pashinyan, al carui partid dispune în prezent de o majoritate în parlament, în faţa miilor de susţinători ai săi reuniţi în centrul capitalei Erevan.

"Voi acorda o a doua şansă (opoziţiei), să mergem la alegeri pentru a vedea a cui demisie o cere poporul", a declarat el.

"Voi sunteţi cei care mi-aţi dat statutul de premier şi numai voi mi-l puteţi ridica", a adăugat Pashinyan, ajuns la putere în 2018 pe fondul unei mişcări populare de contestare a regimului fostului preşedinte Serge Sarkissian.

Opoziţia cere demisia lui Nikol Pashinyan, acuzat de "trădare" după ce a acceptat în noiembrie, sub presiune, un acord de pace care a validat înfrângerea umilitoare în faţa Azerbaidjanului în regiunea separatistă Nagorno-Karabah.

"Am comis greşeli mari şi mici, dar acum trebuie să ne gândim cum să prezervăm valorile şi realizările din ultimii ani", le-a spus premierul susţinătorilor săi.

Şeful executivului a reiterat că guvernul său a comis multe greşeli, dar a asigurat că acestea nu au fost niciodată făcute deliberat.

Mii de armeni au participat la protestele organizate luni de guvern şi opoziţie la Erevan pe fondul unei grave crize politice ce ameninţă să adâncească diviziunea unei societăţi care încă nu şi-a revenit după înfrângerea în războiul din Nagorno-Karabah.

"Îmi cer scuze pentru toate greşelile mele", a spus politicianul adresându-se mulţimii adunate în Piaţa Republicii din Erevan, potrivit EFE.

Înainte de discursul lui Pashinyan, care a apărut înconjurat de soţie şi de zeci de colaboratori la o tribună, în piaţă a răsunat imnul Armeniei, în timp ce mii de oameni fluturau drapelul ţării.

Opoziția și Armata Armeniei îi cer demisia premierului Pashinyan



Simultan, la numai doi kilometri distanţă, în faţa sediului parlamentului, s-a desfăşurat o acţiune convocată de opoziţie în semn de solidaritate cu armata care cere demisia premierului.

Conflictul dintre Pashinyan şi armată, care până acum îl sprijinea pe şeful guvernului, a izbucnit după ce premierul a criticat în mod deschis presupusele neajunsuri ale rachetelor Iskander de fabricaţie rusească în timpul conflictului din Nagorno-Karabah.

Adjunctul şefului Statului Major, Tiran Haciatrian, l-a criticat pe premier, apreciind declaraţia sa ca fiind "nu foarte serioasă", opinie pentru care militarul a fost imediat demis. Ulterior, Pashinyan l-a demis din funcţie şi pe şeful Statului Major, generalul Onik Gasparian, dar până în prezent preşedintele ţării, Armen Sarkisian, nu a promulgat decizia demiterii lui Gasparian.

"Poporul este de partea armatei", au scandat simpatizanţii opoziţiei adunaţi pe bulevardul Bagramian, acuzându-l pe premier că a venit la putere în 2018 "promiţând o viaţă mai bună, dar a adus doar moarte", referindu-se la cei peste 4.000 de armeni căzuţi în timpul conflictului din toamna trecută în enclava Nagorno-Karabah.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close