Zalujnîi lasă diplomația și o spune direct: Ucraina nu va adera niciodată la NATO. Am auzit 12 ani povești privind aderarea noastră

ucraina-razboi-invazie_81345800
Foto: Administrația prezidențială de la Kiev @OfficialVolodimirZelenski @Володимир Зеленський
Ambasadorul Ucrainei în MArea Britanie, Valeri Zalujnîi, a declarat că nu crede în perspectiva aderării Ucrainei la NATO și a îndemnat la concentrarea pe dezvoltarea altor alianțe de securitate.  

Afirmațiile lui Zalujnîi au fost făcute în cadrul unei discuții privind integrarea euroatlantică, la reuniunea generală a ambasadorilor de la Kiev.

Deși a fost rugat să comenteze chestiunea participării Ucrainei în coaliția JEF (NATO Combined Joint Expeditionary Force), Zalujnîi a deviat discuția precizând că nu crede în aderarea Ucrainei la NATO.

„Cunosc NATO foarte bine. Timp de vreo 12 ani m-am ocupat personal de însușirea de către Armata Ucrainei a standardelor NATO, am ascultat în fiecare an povești despre cum iată, vom adera la NATO. Din păcate, nu, nu vom adera niciodată la NATO!”, a subliniat generalul Zalujnîi, citat de publicația ucraineană Pravda.

De precizat că Valeri Zalujnîi, care e văzut ca un erou în Ucraina, a condus Armata inclusiv la începutul invaziei pe scară largă, fiind azi văzut ca principalul contracandidat al actualului președinte Volodimir Zelenski în momentul în care legea marțială va fi ridicată și se vor organiza alegeri. Zalujnîi a intrat în conflict cu conducerea Ucrainei și a fost numit ambasador al Ucrainei în Regatul Unit al Marii Britanii.

Zalujnîi consideră că obstacolul în calea aderării Ucrainei la NATO este faptul că „este imposibil ca, la nivelul de dezvoltare existent în Forțele Armate ale Ucrainei, să te alături unei organizații care urmează doctrine din al Doilea Război Mondial”.

De asemenea, el a evaluat negativ capacitatea NATO, în ciuda faptului există state membre deosebit de puternice, precum SUA sau Marea Britanie.

„Cel mai probabil, NATO va rămâne în aceeași formă în care se află acum și îi va lua, la fel ca Ucrainei, vreo 12 ani pentru a trece la standardele ce trebuie atinse pentru a fi măcar la nivelul sau măcar la jumătatea nivelului Federației Ruse”, a declarat el.

În ciuda acestei evaluări, Zalujnîi a recunoscut că „Ucraina are nevoie de tehnologiile care în prezent încă se mai găsesc în țările NATO”, inclusiv în ceea ce privește apărarea antibalistică, capacitățile spațiale etc.

În contextul garanțiilor de securitate ale Ucrainei, Zalujnîi consideră eficiente mai degrabă alianțele de securitate formate din blocuri regionale, inclusiv un viitor bloc european.

„Ucraina se va conecta la blocuri și alianțe care, probabil, se vor forma. Cel mai probabil vom vorbi despre un bloc militar european de securitate”. De asemenea, Zalujnîi consideră calitatea de membru al Ucrainei în coaliția JEF (NATO Combined Joint Expeditionary Force) drept un mecanism eficient de garanții de securitate.

Amintim că 10 membri ai Forțelor Expediționare Joint (adică JEF) au semnat un memorandum de intenție privind crearea unor „forțe navale multinaționale”, care vor acționa ca o „completare la NATO”. Ucraina s-a alăturat deja acordului privind parteneriatul extins cu JEF.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close