Viitorul premier al Kosovo ar vota un referendum de unire cu Albania

kosovo-armata-forte-securitate_91782500
Forțele kosovare, sursă foto: Președinția Kosovo
Liderul Mișcării Vetëvendosje, Albin Kurti, a declarat că dacă s-ar organiza un referendum, ar vota pentru unirea Kosovo cu Albania, deși în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare anticipate (14.02.2021) nu a abordat problema unității naționale.

Într-un interviu acordat ieri, 16 februarie, postului de televiziune "Euronews", la doar câteva zile după ce partidul său a câștigat majoritatea voturilor, viitorul premier A. Kurti a declarat, referitor la unirea Kosovo cu Albania, că în Kosovo încă nu există o lege privind referendumul, dar două referendumuri, în Kosovo și Albania, “ar rezolva așa ceva".

"Întâi să întărim statul Kosovo. Apoi, vom reuși să o facem în mod democratic și pașnic. Cred că aș vota pro", a mai precizat A. Kurti.

Kurti, fost și viitor premier, s-a referit și la continuarea dialogului cu Serbia, afirmând că va încerca să obțină recunoașterea reciprocă între cele două state. "Sunt gata să mă angajez într-un dialog în care există beneficii. Dar cred că nu este acceptabil ca nimeni din Kosovo - desigur, inclusiv eu - să se implice într-un dialog în care ar trebui să compensăm Serbia pentru pierderea Kosovo în timpul lui Milosevic. Serbia a comis genocid în Kosovo".

Referitor la obținerea vaccinurilor anti-Covid, Kurti s-a pronunțat împotriva aprovizionării Kosovo cu vaccinuri din China și Rusia, argumentând că orientarea Kosovo a fost întotdeauna pro-occidentală.

Cadru militar în rezervă pasionat de aspecte militare, politice și economice din zonele arabă și balcanică. A activat în cadrul M.Ap.N timp de 32 de ani, până la trecerea în rezervă în 2017, perioadă în care a îndeplinit mai multe misiuni de luptă în teatrul de operații din Kosovo. În perioada 2004-2005, s-a specializat în limba arabă în cadrul Universității Naționale de Apărare, lucrând sub directa îndrumare a profesorului universitar Dumitru Chican, fost diplomat și emisar prezidenţial special pe lângă şefi de state şi guverne din majoritatea ţărilor arabe.
Alte știri de interes
x close