Venezuela, paralizată de o pană de curent. Maduro denunță un ”atac cibernetic”

Darius Muresan |
Data publicării:

Preşedintele socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, a denunţat sâmbătă un nou atac "cibernetic" care ar fi împiedicat restabilirea electricităţii în întreaga ţară, confruntată de peste două zile cu o uriaşă pană de curent.

"Astăzi (sâmbătă), 9 martie, avansasem la aproape 70% (în restabilirea electricităţii) când, la jumătatea zilei, am primit un nou atac cibernetic vizând una din sursele de energie care funcţiona perfect. Asta a anulat tot ce realizasem", a explicat Nicolas Maduro în faţa miilor de simpatizanţi reuniţi la Caracas.

Venezuela s-a scufundat în haos după uriaşa pană de curent care a început joi la orele 20.50 GMT şi a afectat aproape întreaga ţară, chiar dacă vineri curentul a revenit parţial în unele cartiere din Caracas înainte de a se întrerupe din nou.

În timp ce pana de curent a paralizat Venezuela, cincisprezece pacienţi suferind de boli renale au decedat din cauza lipsei dializei.

Autorităţile afirmă că un sabotaj a paralizat cea mai importantă hidrocentrală din Venezuela, Guri, situată în sudul ţării.

Potrivit ministrului comunicaţiilor, pana de curent a fost declanşată de un prim "atac cibernetic contra sistemului automatizat" al hidrocentralei Guri, care furnizează 80% din necesarul Venezuelei.

Numeroşi experţi atribuie însă defecţiunea lipsei de investiţii din partea guvernului în întreţinerea infrastructurii.

De la 23 ianuarie, Venezuela are doi preşedinţi: Nicolas Maduro, care a început un al doilea mandat contestat din cauza acuzaţiilor de fraudă care umbresc realegerea sa, şi Juan Guaido, preşedintele Adunării naţionale, care s-a autoproclamat preşedinte interimar şi a fost recunoscut de peste 50 de ţări.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel