Întreaga flotă de avioane U-2 a fost modernizată fiind echipată cu Senior Year Electro-Optical Reconnaissance System. Acest sistem este un senzor electro-optic/infraroșu, cu performanțe optice sporite și urmărire la distanțe mari, este extrem de precis pentru detectarea amenințărilor superioare într-o gamă mai largă de condiții meteorologice.
„SYERS-2C reprezintă un pas înainte pentru US Air Force, valorificând un sistem performant și matur, care să insereze noi capacități substanțiale în spațiul de luptă”, a spus Kevin Raftery, vicepreședinte și director general la Collins Aerospace Systems. „U-2 a fost piatra de temelie din inventarul US Air Force. Actualizările precum SYERS-2C, vor continua să ofere informații din ce în ce mai valoroase, într-un război inteligent, în anii următori”, a mai spus Raftery.
Senzorul SYERS-2C de înaltă rezoluție, în 10 benzi, oferă o capacitate inegalabilă de a găsi, urmări și evalua țintele în mișcare și staționare. Programat la standarde de sisteme de misiune deschise acesta permite comanda, controlul și schimbul de date cu alte platforme de generația a 5-a. Senzorul a devenit un atu critic pentru comandanții de pe câmpul de luptă, aducând avantaje unice pentru operațiunile comune de pe front.
"Senzorul SYERS-2C este principalul senzor de imagine, supraveghere și recunoaștere, iar integrarea sa pe U-2 Dragon Lady îmbunătățește și mai mult capacitatea aeronavei de a furniza informații strategice fără egal pentru luptătorii noștri", a spus Irene Helley, directorul programului U-2 al Lockheed Martin.
Zburând 24 de ore din 7 zile din 7 în jurul lumii, cu rate operaționale foarte mari, U-2 Dragon Lady oferă o capacitate de inteligență, de supraveghere și de recunoaștere de neegalat pentru a răspunde nevoilor comandanților combatanți în fiecare zi. Mai mult decât o aeronavă ISR, abilitatea unică a U-2 de a reconfigura rapid, colecta, analiza și partaja date cu sisteme disparate pe spațiul de luptă asigură succesul misiunilor în viitor.
Vezi și: US Air Force a înființat singura escadrilă de elicoptere MH-139A