Potrivit directorului general al Rheinmetall, Armin Papperger, capacitatea anuală de producție a fabricii de muniție de 155 mm din Ucraina, care este încă în construcție, va fi dublată. Construind pe propriul teritoriu, guvernul ucrainean își propune să fie și mai puțin dependent de aprovizionarea partenerilor occidentali în viitor.
Cu toate acestea, Rheinmetall se confruntă cu dificultăți, printre care și birocrația.
Fabrica din Ucraina, a cărei construcție a fost lansată în februarie, este programată să înceapă anul viitor producția de muniție de artilerie de 155 milimetri.
Planul inițial era pentru o capacitate finală de producție de 150.000 de obuze de artilerie pe an, până când directorul general, Armin Papperger, a anunțat într-un interviu acordat Handelsblatt, în aprilie, că fabrica aflată în construcție va fi extinsă, capacitatea de producție urmând să fie „crescută semnificativ”.
Acum, la aproximativ patru luni după interviul acordat Handelsblatt, Papperger clarifică care va fi noua capacitate de producție a fabricii.
În cadrul conferinței pentru trimestrul 2 al anului 2025, care a avut loc pe 7 august, Papperger a anunțat, ca răspuns la o întrebare, că oficialii ucraineni doresc să dubleze capacitățile de producție planificate, potrivit portalului informațional German Aid to Ukraine.
Astfel, după o anumită perioadă de creștere, care durează de obicei unul sau doi ani, Rheinmetall ar fi apoi în măsură să producă anual 300.000 de proiectile de 155 mm în Ucraina.
Rheinmetall spune că de fapt ucrainenii nu au bani
Vestea este bună dar, pentru guvernul ucrainean proiectul de dublare a producției este mai mult o idee decât un plan în sine pentru că, potrivit lui Papperger, pur și simplu ucrainenii nu au banii necesari. Rheinmetall pare să aibă și o altă problemă - birocrația ucraineană! Papperger a remarcat de mai multe ori în timpul conferinței că este nemulțumit de viteza cu care progresează proiectul.
În opinia sa, birocrația ucraineană este responsabilă pentru acest lucru. El a spus că „birocrația din Ucraina este, din păcate, foarte, foarte ridicată” și a dat exemplul construcției noilor fabrici din Unterlüß (Germania) și Ucraina, care a început aproape în același timp. În Germania, construcția este acum finalizată, în timp ce în Ucraina încă nu este.
Cu toate acestea, nu există indicii că finalizarea fabricii din Ucraina va fi întârziată din cauza obstacolelor birocratice excesive, precizează German Aid to Ukraine. Prin urmare, se poate presupune că producția din Ucraina poate începe chiar de anul viitor, exact așa cum a fost anunțat inițial.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News