Un nou distrugător din clasa Arleigh Burke a început testele pe mare

Eduard Pascu |
Data publicării:

Șantierul naval Bath Iron Works a trimis distrugătorul din clasa Arleigh Burke, Daniel Inouye (DDG-118), pe râul Kennebec pentru încercări pe mare. Aceasta este prima navă finalizată de șantierul naval în ultimii doi ani.

Încercările pe mare sunt efectuate de constructor pentru a verifica dacă toate echipamentele navei funcționează în condiții optime. Echipajul militar va prelua în curând nava pentru probe de instruire și acceptare în lunile următoare, transmite USNI News.

Ultima navă fabricată la Bath Iron Works a fost USS Thomas Hudner (DDG-116). Aceasta a efectuat testele constructorului în martie 2018 iar două luni mai târziu a intrat în serviciul US Navy.

Construcția distrugătorului Daniel Inouye a început în 2014 și nava trebuia livrată către Baza Pearl Harbor în 2018. Din cauza modificărilor aduse programului de construcție privind implementarea unor noi echipamente, construcția s-a prelungit până în 2020. Intrarea în serviciul US Navy pare acum stabilită pentru 2021.

Viitorul USS Daniel Inouye va fi al 68-lea distrugător de clasă Arleigh Burke și este una dintre cele 21 nave aflate în prezent în contract pentru programul DDG 51. Nava este configurată ca un distrugător Flight IIA, care permite proiectarea puterii și oferă un timp de reacție rapid, o putere mare de foc și o capacitate crescută de contramăsuri electronice pentru apărare antiaeriană. Daniel Inouye are o lungime de 152,5 metri lungime și 18 de metri lățime, cu o deplasare de 9.496 tone.

Citește și: Tomahawk 'reloaded' – povestea celebrelor rachete de croazieră americane continuă

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel