Un avion F-16 al Emiratelor Arabe Unite a distrus un lansator de rachete al rebelilor houthi (Video)

S.I. Catalin |
Data publicării:

Comandamentul pentru operațiuni întrunite din cadrul Ministerului Apărării al Emiratelor Arabe Unite (UAE) anunță că ieri, la ora 04:10, ora Yemenului, un avion de luptă F-16 Block 60 „Desert Falcon” a distrus un lansator de rachete balistice în provincia al-Jawf din Yemen, imediat după ce rebelii houthi au lansat două rachete asupra Abu Dhabi. 

Există mai multe speculații cu privire la faptul că aceste rachete au fost interceptate cu succes de sistemul american de apărare antiaeriană Terminal High Altitude Area Defense (THAAD), desfăşurat în Emiratele Arabe Unite (THAAD). 

Rebelii houthi din Yemen au lansat luni rachete balistice spre Emiratele Arabe Unite, unde au fost interceptate, şi Arabia Saudită, unde două persoane au fost rănite, ridicând la un nou nivel atacurile împotriva celor doi adversari.

Publicaţia Military Leak precizeza că rebelii houthi din Yemen au folosit rachete balistice cu rază medie de acţiune pentru a ataca o instalație petrolieră din Emirate, aflat lângă Baza Aeriană Al-Dhafra.

Potrivit Agerpres, rachetele lansate în direcţia EAU au vizat şi o bază aeriană emirate din apropierea capitalei Abu Dhabi şi au fost interceptate datorită eforturilor comune ale armatei EAU şi forţelor americane, a anunţat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al comandamentului central american, căpitanul Bill Urban, înainte de a preciza că nu au existat "victime americane".

Statele Unite, care staţionează trupe la bază în cauză, "vor studia, de asemenea, posibilitatea" ca rachetele să fi vizat forţele americane, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-o conferinţă de presă.

Forțele Aeriene ale Emiratelor Arabe Unite (UAEAF) au comandat din Statele Unite un total de 80 de avioane F-16E/F (numite „Desert Falcon”), devenind primul client pentru această versiune avansată a F-16 Fighting Falcon. 

UAEAF a achiziționat, de asemenea, rachete AIM-120 AMRAAM, AGM-84 Harpoon, AGM-88 HARM, dar şi bombe ghidate prin laser și alte muniții pentru avioanele F-16. 

În ultimii ani, Emiratele Arabe Unite au achiziţionat din Statele Unite muniţie pentru avioanele F-16, în valoare de 2 miliarde USD.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel