'Știți că liderii Uniunii Europene m-au rugat de atâtea ori să-l sun pe Putin? Pentru că nu le răspundea la telefon', a declarat Trump într-un interviu acordat emisiunii Meet the Press de la NBC.
Comentariile lui Trump intervin în contextul în care termenul de 100 de zile pe care și l-a autoimpus pentru a negocia o înțelegere între Rusia și Ucraina s-a încheiat fără niciun rezultat.
În interviu, Trump și-a reiterat afirmația că războiul nu ar fi avut loc dacă el ar fi fost președinte la vremea respectivă și a spus că el crede că un acord de pace între Rusia și Ucraina este posibil. 'Credem că suntem destul de aproape', a spus el.
Frustrat de progresul lent al discuțiilor pentru a se ajunge la un armistițiu în Ucraina, Donald Trump a afirmat la 26 aprilie că Putin ar putea 'să mă tragă pe sfoară' și că s-ar putea să nu fie interesat de încheierea războiului.
În pofida afirmației lui Trump că liderii europeni nu au reușit să-l contacteze pe Putin, cel puțin o convorbire importantă a avut loc. Cancelarul german Olaf Scholz a vorbit cu Putin la telefon pe 15 noiembrie 2024, marcând prima lor conversație în aproape doi ani, amintește publicația The Kyiv Independent.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski reacționase atunci imediat la acest apel, avertizând că ar putea deschide o 'cutie a Pandorei' în discuțiile ulterioare cu Rusia, subminând potențial poziția Kievului.
Alți lideri europeni au avut chiar discuții în persoană cu președintele rus. Premierul ungar Viktor Orban și premierul slovac Robert Fico au vizitat Moscova și s-au întâlnit personal cu Putin.
De asemenea, Fico este așteptat să participe la ceremoniile ocazionate de Ziua Victoriei de 9 mai la Moscova, când Rusia celebrează victoria Armatei Roșii în Marele Război Patriotic, așa cum este numit oficial în istoria rusă cel de-al Doilea Război Mondial, care a început pentru ruși la 22 iunie 1941 odată cu invazia Germaniei fasciste asupra URSS. Cel de-al doilea Război Mondial a început de fapt la 1 septembrie 1939, când trupele naziste au invadat Polonia.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News