Cazul transferului avioanelor Gripen către Ucraina merge spre analiză la Armata suedeză. Decizia politică pare deja luată

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
JAS 39 Gripen
JAS 39 Gripen

Subiectul Gripen pentru Ucraina, considerat închis de mulți, rămâne de actualitate mai ales prin prisma declarațiilor dătătoare de speranță ale oficialilor suedezi.

Suedia reprezintă o voce importantă în spațiul militar și geopolitic regional și se poartă ca atare. Deși nu e încă membră a NATO (cu contribuția activă a Turciei care blochează/tergiversează procesul de ratificare), Suedia nu s-a sfiit să furnizeze și cantități importante de tehnică de luptă modernă, printre care găsim tancuri Leopard, vehicule de luptă ale infanteriei CV90 sau obuziere autopropulsate Archer.

De asemenea, Armata suedeză este implicată în instruirea unor brigăzi ucrainene la standarde compatibile cu cele NATO, asigurându-se inclusiv instrucția piloților ucraineni care vor zbura pe viitoarele aeronave furnizate de statele occidentale (state NATO și poate chiar Suedia).

 

Gripen, o problemă complicată

JAS-39 Gripen / flickr, Airwolfhound

În privința avioanelor JAS 39 Gripen sudeze lucrurile sunt mult mai complicate, întrucât e vorba de o capacitate de apărare strategică, iar Suedia dispune în prezent de aproximativ 90 de aeronave Gripen utilizabile.

La nivel de speculație, trebuie să subliniem că șansele ca un transfer al Gripen să se concretizeze au crescut substanțial, odată cu declarațiile oficialilor de la Stockholm.

După ce premierul suedez declara, în august, că nu exclude această variantă, iată că vine și o declarație a ministrului  Apărării, Pal Jonson, care a însărcinat Forțele Armate suedeze să vină cu o analiză privind livrarea unor JAS 39 Gripen către Ucraina, relatează radioul suedez sverigesradio, citat de NV.

Practic, Armata trebuie să răspundă la două întrebări fundamentale: cum este afectată capacitatea de apărare a Suediei în urma renunțării la o parte din avioane și cât de repede poate obține Suedia avioane noi Gripen.

Potrivit informaţiilor obţinute de postul SR, Ucraina şi-a exprimat speranţa că va putea primi o escadrilă, formată din 16 până la 18 avioane de fabricaţie suedeză, produse de compania din industria aerospaţială şi de apărare Saab.

Trebuie spus că, de-a lungul războiului, s-au concretizat majoritatea declarațiilor oficialilor suedezi prin care se anunța intenția de a trimite arme Ucrainei, așa că putem spune că doar rezultatele dezastruase ale analizei Armatei suedeze ar mai putea împiedica transferul Gripen în Ucraina.

 

Ucraina cere cu disperare avioane

 

Gripen ar fi mai mult decât binevenit pentru Forțele Aeriene ucrainene, așa cum lasă să se înțeleagă și președintele ucrainean.

Ucraina are acorduri privind furnizarea a 50-60 de avioane de luptă F-16, dar, în general, are nevoie de aproximativ 160 de astfel de avioane pentru a proteja cerul, a spus președintele Volodimir Zelenski.

Mai exact, Ucraina va primi inițial 61 de avioane F-16 Fighting Falcon. Dintre acestea 42 vor fi donate de Țările de Jos (Olanda) și 19 vor proveni din Danemarca.

Președintele se așteaptă ca luptătorii să apară pe cerul ucrainean la începutul anului viitor, acest lucru fiind legat de procesul lung de pregătire a piloților și a infrastructurii.  

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel