Teheranul a promis "o răzbunare dură în locul potrivit şi la momentul potrivit"

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Iranul a dat asigurări sâmbătă că Statele Unite i-au cerut "să se răzbune proporţional", după asasinarea într-un raid american la Bagdad a puternicului general iranian Qassem Soleimani, arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, relatează AFP.

Elveţia, care reprezintă interesele Statelor Unite în Iran în absenţa unor relaţii diplomatice între cele două ţări, a afirmat vineri că reprezentantul său "a transmis un mesaj pe care Statele Unite l-au însărcinat să îl înmâneze" Iranului, fără a-i preciza conţinutul.

Vineri, în apropiere de aeroportul din Bagdad, un atac cu dronă american i-a ucis pe Soleimani, şeful Forţei Al-Qods a Gardienilor Revoluţiei, responsabilă cu operaţiunile externe ale Iranului, şi Abu Mahdi al-Muhandis, omul Iranului în Irak şi numărul doi al Hashd al-Shaabi, coaliţie de paramilitari irakieni pro-iranieni.

Citat de site-ul televiziunii de stat iraniene, contraamiralul Ali Fadavi, comandant-şef adjunct al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, a afirmat că Washingtonul a spus: "Dacă vreţi să vă răzbunaţi, răzbunaţi-vă proporţional cu ce am făcut noi".

 

Iranul anunță din nou că va răzbuna moartea lui Soleimani



Americanii nu sunt în poziţie să "decidă" răspunsul Iranului şi "trebuie să se aştepte la o răzbunare dură. Această răzbunare nu se limitează la Iran", a spus el, dând asigurări că aliaţii Teheranului din Orientul Mijlociu "sunt pregătiţi să pună în practică această răzbunare". Contraamiralul nu a precizat cum au comunicat Statele Unite acest mesaj Iranului.

Însă în afară de Elveţia, ministrul iranian de externe Mohammed Javad Zarif a declarat că "emisarul elveţian a transmis (vineri) un mesaj ridicol de la americani".

Emisarul elveţian "a primit un răspuns scris (de la Iran) la această scrisoare îndrăzneaţă a americanilor", a spus Zarif.

În acelaşi timp, generalul Gholamali Abuhamzeh, comandantul Gardienilor Revoluţiei pentru provincia Kerman din sudul Iranului, a spus, în declaraţii citate sâmbătă de agenţia de presă Tasnim, că Teheranul îi va pedepsi pe americani oriunde vor fi în raza Republicii Islamice, ca reacţie la asasinarea lui Soleimani, potrivit Reuters.

El a lansat astfel perspectiva unor posibile atacuri asupra unor nave în Golf.

Teheranul a promis "o răzbunare dură în locul potrivit şi la momentul potrivit" pentru a răzbuna moartea lui Soleimani.

Vezi și: Trump: Eliminarea lui Soleimani a oprit un război. US Army, atac de o precizie impecabilă

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel