Tancuri sau obuziere sud-coreene pentru Armata română? Discuții privind producerea de armament sud-coreean în România

K2 Panther
K2 Panther

O vizită efectuată de Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, în Coreea de Sud, a dus la semnarea unor acorduri și scrisori de intenție 

La Seul, Vasile Dîncu a vizitat expoziţia de tehnică şi armament DefExpo Korea 2022 și a avut întrevederi la nivel oficial atât cu omologul său sud-coreea, cât și cu  preşedintele Comisiei pentru Apărare Naţională.

Potrivit MApN, ministrul român al apărării naționale a invitat companiile coreene din industria de apărare să participe la competițiile pentru  viitoarele programe de înzestrare ale Armatei României, având în vedere utilizarea standardelor NATO de către industria de apărare sud-coreeană și experiența în derularea unor programe de înzestrare similare cu alte state NATO. 

Mai mult, în cadrul unui comunicat emis în cursul acestei zile de MApN către DefenseRomania, despre întrevederea ministrului Vasile Dîncu cu omologul său sud-coreean Le Jong-Sup, se precizează că „în plan bilateral, cei doi oficiali au agreat intensificarea cooperării în domeniul educaţiei militare, apărării cibernetice şi a instruirii în comun”, și, „în plus, a fost analizată posibilitatea cooperării aprofundate în vederea dezvoltării de noi tehnologii, inclusiv transferul de know-how, avându-se în vedere inclusiv posibilitatea producţiei de echipamente militare în România”.

 

Despre ce echipamente sud-coreene ar putea fi vorba?

 

MApN nu precizează încă despre ce echipamente e vorba în scrisorile de intenție semnate și în discuțiile purtate cu partea sud-coreeană.

Analizând nevoile Armatei române, dar și tehnica livrată de sud-coreeni în Europa, cu precădere în regiune, ne-am putea gândi la obuziere sau tancuri.

Coreea de Sud a intrat masiv în regiune pe piața poloneză, semnând cu Varșovia acorduri pentru sute de tancuri K2 Panther, 650 de obuziere K9 Thunder, dar și avioane FA-50.

Polonia a semnat contracte importante cu Coreea de Sud privind livrarea şi producerea de material militar greu, care vizează o mie de tancuri de luptă K2, circa 650 de obuziere K9 şi 48 de avioane de atac moderne FA-50.

Mai mult, Polonia îşi pregăteşte propria industrie de apărare pentru producţia a peste 800 de tancuri K2 Black Panther.

Astfel, după semnarea contractului dintre Polonia și Coreea de Sud privind achiziționarea de către ministerul polonez al Apărării a 180 de tancuri K2 Black Panther, pentru 3,37 miliarde de dolari, au devenit cunoscut faptul că industria poloneză de apărare se pregăteşte să înceapă producţia unei ''versiuni poloneze'' a tancului coreean K2.

CITEȘTE ȘI: Polonia îşi pregăteşte industria de apărare pentru producţia a peste 800 de tancuri K2 Black Panther

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Get it on App Store
Get it on Google Play

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt50
YesMy - smt4.1.0