Submarin de atac lansat de Coreea de Sud

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Coreea de Sud a inaugurat vineri primul său submarin de atac capabil să lanseze rachete de croazieră şi rachete balistice, în pofida dezgheţului în curs de desfăşurare cu Coreea de Nord, ţară care depune eforturi să se doteze cu arme nucleare, potrivit Yonhap şi Belga. 

Submersibilul Dosan Ahn Chang-ho, după numele unui militant pentru independenţa Coreei de Sud, cu o greutate de 3.000 de tone şi un cost de construcţie de 700 milioane de dolari, este primul din cele trei submarine cu propulsie diesel-electrică care trebuie să intre în serviciu în următorii cinci ani. 

Este un 'salt înainte' pentru industria de apărare sud-coreeană, a declarat preşedintele Moon Jae-in la ceremonia de lansare a submarinului la şantierul naval Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (insula Geoje), unde acesta a fost proiectat şi construit. Liderul de la Seul a îndemnat vineri la intensificarea eforturilor pentru reformarea armatei şi consolidarea capacităţilor militare ale ţării, insistând că pacea permanentă necesită mijloace pentru a o apăra, potrivit Yonhap. 

Moon Jae-in are programată o vizită în Coreea de Nord

Apelul său intervine în contextul în care Moon Jae-in are programată o vizită săptămâna viitoare în Coreea de Nord pentru al treilea summit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. 'Ne-am angajat într-o mare călătorie spre denuclearizarea Peninsulei Coreene', a adăugat Moon. 'Dar pacea nu vine în mod automat. Pacea se apără prin mijloace de putere, aceasta este strategia de securitate de neclintit a acestui guvern', a subliniat preşedintele sud-coreean, citat de Yonhap. 

Submarinul Dosan Ahn Chang este primul submarin de clasă mijlocie din cadrul marinei sud-coreene şi a fost construit utilizându-se o combinaţie de tehnologii de vârf, se menţionează într-un comunicat al forţelor navale ale Coreei de Sud. 'Acesta reprezintă un sistem naţional de arme strategic, capabil să răspundă tuturor ameninţărilor şi care va contribui la consolidarea capacităţilor de apărare ale marinei', se mai spune în comunicat.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel