SUA vor să deschidă o bază navală la doi pași de Marea Neagră: Portul Alexandroupolis este situat la 40 de km de granița cu Turcia

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
În Grecia mai există o facilitate similară, amplasată în nordul Insulei Creta, în Golful Souda.
În Grecia mai există o facilitate similară, amplasată în nordul Insulei Creta, în Golful Souda.

Statele Unite ar dori să upgradeze portul grecesc Alexandroupolis la statutul de bază navală.

Pe 20.09.2022, presa rusă de specialitate a semnalat faptul că SUA sunt interesate de portul grecesc Alexandroupolis, în scopul înființării unei baze navale.

În Grecia mai există o facilitate similară, respectiv o bază navală a NATO, unde prezența americană este dominantă. Aceasta este amplasată în nordul Insulei Creta, în Golful Souda.

În aceste condiții, baza navală de la Alexandroupolis ar putea deveni o “a doua Souda”.

Foto: Alexandroupolis / Wikipedia

Comandamentul Forțelor Navale ale Greciei a confirmat informația potrivit cărora oficialii militari americani au făcut “o propunere de aprofundare a cooperării militare dintre SUA și Grecia”. Se presupune că în cadrul noii baze navale vor fi dislocate distrugătoare americane din clasa Arleigh Burke cu rachete dirijate și echipamente de război electronic.

În ultima perioadă, prin portul Alexandroupolis, Statele Unite au efectuat livrări semnificative de arme pentru Ucraina. De aici, armele au fost transferate pe uscat, prin Bulgaria și România, în Ucraina. Acest lucru se explică prin faptul că Turcia, în baza Convenției de la Montreux, a închis Bosforul pentru navele ce transportă mărfuri militare, ca urmare a conflictului ruso-ucrainean.

Înalți oficiali militari americani susțin că, în timp, portul grecesc Alexandroupolis ar putea primi și nave de luptă și auxiliare de capacitate mai mare.

Conducerea militară americană apreciază că prin crearea unei baze navale la Alexandroupolis ar face posibil transferul mai eficient de forțe și mijloace către Europa de Est.

Portul grecesc Alexandroupolis se află la numai câțiva kilometri de granița cu Turcia. Deocamdată, nu există o reacție oficială din partea Turciei în ceea ce privește intenția SUA de a crea o bază navală în regiune.

Comentariul autorului:

Având în vedere apropierea de Marea Neagră, prin înființarea unei baze navale în portul grecesc Alexandroupolis, SUA vor putea să contrabalanseze dominația Forțelor Navale ale Federației Ruse în regiune. Prezența portavioanelor și distrugătoarelor americane în port ar face posibilă intervenția directă și oportună în cazul apariției unor crize în Regiunea Mării Negre.

Bineînțeles că, pentru România, dislocarea unor facilități maritime americane în portul Alexandroupolis din Grecia ar fi una benefică și va contribui la întărirea securității în regiune și a protecției împotriva amenințării rusești.

Pentru partea rusă, probabil că un astfel de demers ar fi complet inacceptabil. Este foarte posibil ca autoritățile de la Moscova să gândească răspunsuri “în oglindă” și să înființeze baze similare în state din America Latină.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel