SUA reiterează apelul la dialog adresat Coreei de Nord și dau asigurări că nu au intenții ostile față de Phenian

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Un înalt diplomat american a transmis un nou apel la dialog regimului de la Phenian, susţinând că Statele Unite nu au nicio intenţie ostilă faţă de Coreea de Nord, după creşterea recentă a tensiunii în relaţia bilaterală, informează marţi Agerpres, care citează AFP.

Sung Kim, reprezentant special al SUA pentru Coreea de Nord, s-a întâlnit la Washington cu omologul său sud-coreean Noh Kyu-duk înaintea unei întâlniri în format trilateral la care vor participa alături de diplomatul japonez de rang înalt Takehiro Funakoshi, prevăzută să aibă loc marţi.

"Vom continua calea diplomatică cu Coreea de Nord pentru a realiza progrese tangibile care vor îmbunătăţi securitatea Statelor Unite şi a aliaţilor noştri", a spus Sung Kim.

"Nu avem intenţii ostile faţă de Coreea de Nord şi sperăm să ne întâlnim necondiţionat", a declarat el reporterilor.

Diplomatul american a adăugat însă că aliaţii au "responsabilitatea de a pune în aplicare rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU", referindu-se la sancţiunile a căror înlăturare regimul de la Phenian încearcă să o obţină.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a denunţat săptămâna trecută rolul SUA în menţinerea acestor sancţiuni şi a respins afirmaţiile administraţiei americane referitoare la o lipsă a ostilităţii faţă de Phenian.

Coreea de Nord a efectuat recent mai multe teste militare.

Kim Jong Un s-a întâlnit de trei ori cu preşedintele Donald Trump, care s-a lăudat că a evitat un conflict, dar nu a reuşit în cele din urmă să ajungă la un acord cuprinzător care să pună capăt programului nuclear nord-coreean.

Succesorul său la Casa Albă, Joe Biden, a promis că va continua să urmeze calea diplomaţiei, dar a adoptat o abordare mai discretă decât Donald Trump.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel